Știri

A anunțat că soția îl părăsește după 19 ani de căsătorie: ”Mi-a dat prea multe șanse”. Care ar fi, de fapt, motivul divorțului

Andriy Pyatov, fostul portar al echipei Șahtior Donețk și al naționalei Ucrainei, în vârstă de 46 de ani, a anunțat printr-un mesaj publicat pe rețelele sociale despărțirea de soția sa, Yulia Pyatova, după 19 ani de căsnicie. În prezent antrenor de portari la Șahtior, Pyatov a transmis un mesaj emoționant în care își exprimă recunoștința pentru timpul petrecut împreună și își asumă vina pentru separare.

„Este adevărat, eu și Yulia ne-am despărțit. Îi sunt foarte recunoscător pentru toți anii pe care i-am petrecut împreună. Ne-am îndrăgostit înainte ca succesul fotbalistic să apară. Am apreciat mereu faptul că am fost iubit pentru cine sunt, nu pentru statut sau bani. (…) Nu aș fi putut cere mai mult de la această familie frumoasă,” a scris Pyatov.

El și-a recunoscut greșelile și responsabilitatea pentru despărțire, menționând că, în ciuda numeroaselor șanse primite de la Yulia, nu a reușit să își păstreze familia unită. „Suntem oameni, cu păcatele și greșelile noastre. Motivul pentru care ne-am despărțit este că greșelile mele nu pot fi corectate. Yulia mi-a dat multe șanse, m-a iertat și a făcut totul pentru a păstra familia unită. Am eșuat. Căsnicia ar trebui să aducă bucurie, nu să devină o mare dezamăgire.”

În finalul mesajului său, Pyatov a recunoscut că va avea nevoie de timp pentru a depăși această perioadă dificilă și că își asumă întreaga responsabilitate pentru despărțire. „Am avut o familie incredibilă pe care nu am reușit să o păstrez. Trebuie să-mi adun gândurile pentru a spune mai multe despre motivele care au dus la despărțire. Motivul sunt eu. Voi vorbi despre asta mai târziu, pentru ca alții să nu facă aceleași greșeli.”

Deși Pyatov nu a oferit detalii exacte despre motivele separării, presa din Ucraina speculează că problema ar fi legată de o presupusă dependență de jocuri de noroc, care ar fi afectat serios relația dintre cei doi.

060
Cristiana Furtuna
Experiență de 10 în presa din România. Reporter și redactor la o televiziune locală din Galați, iar după ce a descoperit presa online, a ocupat mai multe poziții la publicații online: redactor, social media manager, editor coordonator.

    Comments are closed.