Media

A murit fiica lui Igor Cuciuc la doar 17 ani. Artistul este îngenuncheat de durere. Sfârșitul ficei sale a fost unul foarte dramatic

Tragedie fără margini în familia unui interpret de muzică populară! Igor Cuciuc și-a pierdut unica fiica la doar 17 ani. Andreea s-a stins din viață subit. În timp ce se afla la petrecerea de Balul Bobocilor, adolescenta a început să se simtă rău și a căzut din picioare ca secerată. Artistul este sfâșiat de durere, iar la scurt timp după ce s-a întâmplat nenorocirea, acesta a transmis un mesaj emoționant.

Andreea învăța la Colegiul de Muzică „Ștefan Neaga” din Chișinău, iar în seara în care și-a dat ultima suflare, adolescenta petrecea la Balul Bobocilor. Unul dintre colegii săi a povestit scena tulburătoare. Fetei i s-a făcut rău brusc și a căzut din picioare. Prietenii săi au sărit să îi ofere primul ajutor, însă în zadar.

„A decedat, nu avea respirație. După Balul Bobocilor ne-am dus să petrecem. Am dansat, ne-am distrat. La un moment dat, am ieșit afară și toți colegii erau în jurul Andreei. Colegii îi făceau respirație artificială. A venit apoi ambulanța și au încercat să o resusciteze și nu a reușit”, a menționat unul dintre colegii Andreei Cuciuc, potrivit TV8.md.

Igor Cuciuc, mesaj sfâșietor după pierderea fiicei sale
Andreea era singură fiică a lui Igor Cuciuc. Interpretul de muzică populară este sfâșiat de durere și nu înțelege cum fata lui s-a putut stinge din viață la doar 17 ani. Vestea a picat ca un trăsnet. Vineri seara, 15 noiembrie, artistul a fost anunțat de soția lui că adolescenta a leșinat.

Igor Cuciuc a transmis un mesaj tulburător pe rețelele de socializare în care a explicat că echipajele de salvare ajunse la fața locului au resuscitat-o pe Andreea timp de 45 de minute, însă tânăra nu și-a mai revenit.

„Am pierdut tot ce aveam mai scump. De ce așa devreme la 17 ani și 4 luni? Îngerașul nostru, tu erai sensul vieții. De ce ne-ai lăsat, Andreea, singuri? Mândria noastră frumoasă, inteligentă, gingașă, cum sa trăim fără tine? Suntem distruși, eu și mama ta, nu mai putem de durere.

Vestea primita aseară la ora 21:30 că ți s-a făcut rău într-un local, la o berărie după Balul Bobocilor cu colegii de la Ștefan Neaga. M-a sunat soția si a zis că Andreea a leșinat, stă jos culcată, alături de colegele ei!

A venit salvarea peste 7 minute neechipată… Au sunat și a venit a doua salvare peste 20 de minute cu aparat respirator, dar prea târziu! Au încercat 45 de minute să o resusciteze cu oxigen și nu au putut sa o aducă la viață! Nu știu ce sa zic.

Cauza o vom afla astăzi. Suntem distruși de durere! Doamne, de ce ai luat-o la tine așa devreme pe Andreea, fiica mea iubită? Rudele, prietenii, colegii oamenii care au cunoscut-o, au iubit-o, vă mulțumim de susținere! O sa vă anunțăm despre funeraliile Andreei.”, a scris Igor Cuciuc pe Facebook.

Andreea moștenise talentul muzical de la tatăl său. În urmă cu 7 ani, ea a lansat o piesă alături de Igor Cuciuc, intitulată „Îmi iubesc familia”. Ulterior, fata a realizat mai multe melodii de muzică ușoară.

Tragedia i-a șocat pe apropiații familiei, dar și pe colegii de breaslă ai interpretului de muzică populară. Nicolau Botgros a fost tulburat de vestea dureroasă și a transmis un mesaj de condoleanțe pentru părinții Andreei.

„Nu pot să cred și n-o să cred că Andreea Cuciuc a părăsit lumea cu dor… o veste tare tulburătoare. Lacrimi și durere în sufletele noastre, ale părinților, Diana și Igoraș, a celor care au iubit-o și o vor iubi mereu. Ea va rămâne în sufletele noastre, ca o sfântă icoană creștinească. Condoleanțe părinților și tuturor celor care au îndrăgit-o.”, a scris Nicolae Botgros pe Facebook.

0141
Adrian Vrauko
Adrian Vrauko este jurnalist cu 14 ani exeperiență în domeniul social și eveniment. Și-a început cariera la Realitatea TV, iar dupa ani de televizune a trecut în jurnalismul online și a lucrat pentru mai multe site-uri din top 10 BRAT. De asemeena a condus 5 ani un site de lifestyle feminim care era pe primul loc în topul accesărilor.

Comments are closed.