Știri

Premieră în România. Judecătorii pot decide cui rămân animalele de companie în caz de divorț. Se face chiar și un program de vizite

De cele mai multe ori un animal de companie are puterea de a ține familiile unite indiferent de provocările prin care trec. Dragostea oferită de inocența animală este de multe ori liantul familiilor sau a cuplurilor care sunt în fața unor provocări ale vieții. Sentimentul matern, respectiv patern, dezvoltat față de un animal de companie este cel mai potrivit in aceste momente, iar înfierea unui animăluț este mult mai potrivită decât conceperea unui copil în cazul cuplurilor nesigure.

Chiar dacă din perspectivă juridică animalul de companie este considerat un bun partajabil, așa cum este considerată turma de oi,  cârdul de găini, sau colecția de timbre, în realitate legătura emoțională pe care oamenii o dezvoltă cu animalul de companie este una comparabilă cu cea dintre părinți și copii. De altfel, profesioniștii renumiți, cum este fondatorul Centrului pentru Psihologie Canină din Los Angeles, Cesar Millan, folosesc expresia ”părinții câinelui” cand se referă la owneri animalelor, la stăpânii acestora.  În acest sens ar fi profund greșit ca animalul de companie să aibă o valoare cuantificată în bani și echivalat, în procesul de partaj, cu aspiratorul-robot, de exemplu, sau cu orice alt obiect.

Preocuparea echipei noastre cu privire la soarta animalului de companie după divorț este susținută și de precedentele juridice întâlnite în statele U.E. Un exemplul încurajator este cel din Spania, în care o inițiativă legislativă a stabilit ca judecătorul va trebui să decidă în privința custodiei animalului de companie, fie el câine, pisică, pește, pasăre sau orice alt necuvântător, exact ca în cazul unui copil. Tot instanța va putea schimba, dacă va fi nevoie, condițiile de îngrijire a animalului și va stabili cum se împart costurile pentru întreținerea lui între foștii parteneri.

Cui îi ramane animalul de companie, după divorț, în România?

Chiar dacă lucrurile nu sunt, încă, la fel de clare, din perspectivă juridică, precum în Spania, și în țara noastră există posibilitatea ca animalul de companie să beneficieze de o atenție sporită iar ”părinții” acestuia să stabilească custodia animăluțului exact așa cum se procedează în cazul copiilor minori.

Cui îi rămâne animalul de companie în cazul cuplurilor necăsătorite care se despart?

În egală măsură, cuplurile necăsătorite, pot apela la serviciile noastre pentru a putea stabili și consemna o înțelegere cu privire la animăluț ulterior încheierii relației. Cuplurile care trăiesc în concubinaj pot stabili custodia animalului de companie cu ajutorul unui mediator și pot obține un înscris sub semătură privată cu privire la condițiile custodiei.

Cum pot păstra animalul de companie după divorț?

1. Modalitatea cea mai corectă, din toate punctele de vedere, este stabilirea, prin bună înțelegere între soți, a felului în care se va derula custodia animăluțului ulterior desfacerii relației, respectiv a căsătoriei. Înțelegerea poate fi oricât de complexă vă doriți. Animălutul poate ramane doar cu unul dintre părinți sau poate avea custodie comună stabilită pe zile, pe ore, pe concedii si zile libere legale. Se poate stabili în sarcina cui revine cumpărarea de hrană si in sarcina cui revin vaccinurile si îngrijirea sănătății. Se poate stabili de cate ori pe zi va fi scos la plimbare sau cine îl va scoate dimineața si cine seara. Instanța va lua act de înțelegerea consemnată în cerere și va emite o hotărâre judecătorească, care să conțină întocmai înțelegerea detaliată, și care ulterior va constitui un titlu executoriu.

2. În cazul în care presiunea emoțională generată de încheierea relației vă împiedică să aveți dialogul constructiv necesar obținerii a celei mai bune înțelegeri cu privire la animalul dumneavoastră de companie puteți apela la serviciile noastre. Medierea reprezintă o modalitate de soluționare a conflictelor pe cale amiabilă, cu ajutorul unei terțe persoane specializate în calitate de mediator, în condiții de neutralitate, imparțialitate, confidențialitate și având liberul consimțământ al părților. Medierea se bazează pe încrederea pe care părțile o acordă mediatorului, ca persoană aptă să faciliteze negocierile dintre ele și să le sprijine pentru soluționarea conflictului, prin obținerea unei soluții reciproc convenabile, eficiente și durabile. Dacă legea nu prevede altfel, părțile, persoane fizice sau juridice, își pot soluționa conflictele de orice natură prin procedura medierii, chiar și după declanșarea unui proces în fața instanței de judecată.

Astfel, cu maximul de seriozitate, mediatorii din echipa noastră vă pot ajuta să obțineți o înțelegere durabilă, eficientă, ținând cont de argumentele, de necesitățile și de emoțiile dumneavoastră,​ ​astfel încât​,​ atât dumneavoastră cât si animăluțul dumneavoastră​,​ să beneficiați de cea mai bună înțelegere atunci cand alegeți să nu mai fiți un cuplu dar să fiți la fel de responsabili și la fel de iubitori cu animalul de companie.

043
Adrian Vrauko
Adrian Vrauko este jurnalist cu 14 ani exeperiență în domeniul social și eveniment. Și-a început cariera la Realitatea TV, iar dupa ani de televizune a trecut în jurnalismul online și a lucrat pentru mai multe site-uri din top 10 BRAT. De asemeena a condus 5 ani un site de lifestyle feminim care era pe primul loc în topul accesărilor.

Comments are closed.