Știri

Angela Rusu, fina lui Silviu Prigoană a dat tot din casă. Ce și-a dorit de fapt Silviu de la înmormântare: „Am discutat cu el de multe ori, el și-ar fi dorit…”

Angela Rusu, fina regretatului om de afaceri Silviu Prigoană, a dezvăluit, în direct la România TV, că și-a dorit să meargă la înmormântarea nașului ei, dar nu a putut contacta pe nimeni din familia acestuia.

Vestea morții lui Silviu Prigoană, care a decedat fulgerător marți, 12 noiembrie, în urma unui stop cardiac, a șocat întreaga țară. Angela Rusu, fina omului de afaceri, a vorbit în direct la România TV despre relația pe care o avea cu nașul ei, pe care îl vizita destul de des. Artista a dezvăluit faptul că, într-adevăr, Prigoană și Mihaela Botezatu nu au fost căsătoriți niciodată, dar relația lor a fost una adevărată, nu doar una de imagine, așa cum s-a speculat.

„Familia nu m-a rugat să transmit un mesaj, este mesajul meu pe care vreau să îl transmit. Am vorbit cu nașa mea, cu Mihaela, am vorbit în cursul zilei de ieri, pentru că până ieri nu am reușit să vorbesc cu nimeni, am fost și plecată în Instanbul câteva zile. Nu erau căsătoriți, dar erau împreună de 10 ani.

Nu au fost niciodată despărțiți, nașul Silviu Prigoană a iubit-o foarte mult. Și ea la fel, nu a stat niciodată pentru bani cu el, nu a interesat-o. Îl cunoșteam pe nașul meu de 28 de ani, tot ce s-a întâmplat între ei a fost o iubire, s-au iubit. Tot aud că nașul meu ar fi avut nu știu câte milioane. Cea mai mare avere a nașului meu au fost familia și copiii”, a declarat Angela Rusu, în direct la România TV.

Despre copiii Adrianei Bahmuțeanu cu Silviu Prigoană, artista spune că sunt în siguranță, chiar dacă nu a vorbit cu ei, deși Eduard și Maximus nu au fost lăsați să își vadă mama după pierderea tatălui lor.

„Eu pot să vă spun, din câte am vorbit cu nașa, în acea casă unde și noi mergeam, îl vizitam pe nașul, acolo stă toată familia. Nu pot să vă spun mai multe detalii pentru că nu am vorbit cu niciunul dintre copii. Nu știu efectiv ce se întâmplă în casă, dar știu că sunt în siguranță toți. Nu vreau să vorbesc, să fie scoase din context cuvinte”, a mai spus Angela Rusu.

Angela Rusu, adevărul despre înmormântarea lui Prigoană
Fina afaceristului spune că se afla în Instanbul în momentul în care a primit vestea tragică. Chiar dacă și-ar fi dorit să participe la înmormântare, artista nu a reușit să contacteze pe niciun membru al familiei și nimeni nu i-a răspuns la telefon. Cât despre funeraliile atipice, Angela Rusu a subliniat că asta ar fi fost dorința lui Silviu Prigoană de ceva vreme, ba chiar ar fi discutat despre acest lucru de mai multe ori.

„Acest lucru și l-a dorit nașul meu. Probabil a discutat și cu copiii, dar discuta și cu noi de multe ori. El nu-și dorea o ceremonie. El a vrut să fie ceva foarte simplu. El nu și-a dorit, dar, culmea, nu și-a dorit o înmormântare sau așa ceva, dar a avut peste 100 de perechi de fini și a botezat, a cununat, a ținut lumânarea în mână, și-a făcut cruce. Asta a făcut. El mergea în biserică. Asta a fost dorința lui. Ar trebui respectată dorința asta a lui, știu că este controversată.

Eu eram la Istanbul, dar soțul meu a vrut să meargă la înmormântare, am vrut să ducem și noi o coroană. Nu am putut să luăm legătura cu nimeni, pentru că nu ne-au răspuns la telefon. Așa și-a dorit el, nu a vrut pe nimeni, nu a vrut preot. A fost un om care a ajutat foarte multă lume, un om foarte bun și oricine îi cerea ajutorul, nu ezita”, a declarat Angela Rusu.

0101
Adrian Vrauko
Adrian Vrauko este jurnalist cu 14 ani exeperiență în domeniul social și eveniment. Și-a început cariera la Realitatea TV, iar dupa ani de televizune a trecut în jurnalismul online și a lucrat pentru mai multe site-uri din top 10 BRAT. De asemeena a condus 5 ani un site de lifestyle feminim care era pe primul loc în topul accesărilor.

Comments are closed.