Media

Reputatul medic Dr. Doina Mihăilă a murit. Tragedie mare pentru familia acesteia

Comunitatea medicală este în doliu. Unul dintre cei mai renumiți medici din România a murit după o lungă luptă cu boala.

Unul dintre cei mai renumiți medici de familie din România, Dr. Doina Mihăilă, cea care a condus Federația Patronatelor Medicilor de Familie de la înființare și până în 2019, a a murit după o luptă grea cu o boală necruțătoare. Cea care a dat vestea tristă a fost dr. Sandra Alexiu, președinta Asociației Medicilor de Familie din București-Ilfov.

”Dacă vreodată cineva va scrie istoria medicinii de familie din România, cu siguranță numele Doina Mihaila va fi unul din capitolele care au mutat munții. Creator de instituție patronală, inconfundabilă cu impetuozitatea ei, râsul ei care zguduie geamurile, poveștile de când lucra la ambulanță, pumnul pe masa CNAS în fata lui Duță, lacrimile din finalul grevei memorabile și capitularea în fața lui Czeke Attila, nopțile și zilele pierdute la toate documentele făcute pentru medicii de familie, atitudinea plină de dârzenie din confederația patronală, ambiția, fraza bine aleasă și rostită și multe altele pe care puțini le știu, toate astea o definesc pe Doina, dar nu spun mai nimic din adevărata ei personalitate, un munte de femeie cu o inimă cât oceanul.

Doina a plecat de dimineață după ce lunga ei bătălie ei s-a încheiat…

Mulți dintre noi cei de astăzi suntem lideri mai ales datorită Doinei.

Ea ne-a învățat să stam drept și să judecăm drept, să spunem NU, să lucrăm în echipe, ea a unit oameni și-a dat jos impostori.

N-a fost perfectă cum nu e niciunul dintre noi, dar a fost modelul multora, iar când Doina zicea HAI, apăi lăsam totul baltă și mergeam!”, a scris dr. Sandra Alexiu, președinta Asociației Medicilor de Familie din București-Ilfov.

Vestea morții doctoriței a venit ca un șoc peste colegii ei de breaslă și cei care au cunoscut-o. Mulți au transmis mesaje de condoleanțe familiei.

„Apreciată de majoritate, hulită de câțiva, Doina a fost pentru toți mesagera spiritului medicului de familie în relația cu cei care, într-un fel sau altul, au vrut să ne desființeze, să ne facă slujbași ai sistemului, să ne desființeze ca specialitate. A fost aprigă, a fost neclintită în lupta cu sistemul și trebuie să-i rămânem recunoscători, pentru că atunci când ne era greu, ea a știut și, în mare măsură, a reușit să ne reprezinte. Drum bun, Doina, și Dumnezeu să te aibă în grija Sa!”, a fost unul dintre mesaje, de la Dr. Cătălin Petrencic.

„Dumnezeu să o odihnească pe Doina! A fost un om cu inimă mare și un medic excepțional. În vremea în care ziariștii încercau să înțeleagă un sistem medical resetat de la cel practicat în epoca dictatorială și comunistă, dr. Doina Mihăilă ne-a oferit mereu explicații și soluții pentru ceea ce trebuie să înseamnă medicul de familie și ce rol esențial poate avea în lanțul sanitar. De multe ori s-a lăsat pe ea și a mers să-și ajute pacienții apropiați în spitale. Ne leagă peste 35 de ani de viață, iar eu am aflat abia acum că s-a stins în locul în care se retrăsese. Durerea și lacrimile pentru ea sunt și vor rămâne mereu în suflet și minte”, a scris Simona Ionescu, jurnalist, Redactor Șef Evenimentul Zilei

0108
Adrian Vrauko
Adrian Vrauko este jurnalist cu 14 ani exeperiență în domeniul social și eveniment. Și-a început cariera la Realitatea TV, iar dupa ani de televizune a trecut în jurnalismul online și a lucrat pentru mai multe site-uri din top 10 BRAT. De asemeena a condus 5 ani un site de lifestyle feminim care era pe primul loc în topul accesărilor.

Comments are closed.