Știri

Selecționerul Ciprului nu s-a ferit de cuvinte! Ce a spus despre România, la câteva minute după meciul câștigat de tricolori

Selecţionerul Ciprului, Sofronis Avgousti, a declarat, după înfrângerea cu 4-1 suferită pe Arena Naţională, că România a arătat că este cea mai bună echipă a Grupei C2 din Liga Naţiunilor.

„Felicitări României pentru primul loc în grupă. A arătat că este cea mai bună echipă a grupei, se vede şi din golaveraj. E clar că a obţinut pe merit locul 1. Azi noi ne-am asumat multe riscuri în joc şi poate că adversarii nu se aşteptau la asta. Însă în ei au stat mai bine la finalizare, iar acest lucru le-a adus victoria”, a afirmat selecţionerul într-o conferinţă de presă.

„A fost ultimul meci al acestei grupe, noi am venit aici să jucăm un fotbal deschis. Primul gol a ajutat mult echipa României în prima repriză, apoi, după pauză, ne-am asumat ceva riscuri, încercând să fim mai competitivi.

Şi am reuşit să controlăm jocul şi să marcăm până la marea ocazie pe care am ratat-o când s-a accidentat portarul advers. Am fi avut posibilitatea să marcăm şi al doilea gol, însă după cartonaşul roşu primit de noi avantajele au fost toate de partea echipei României”, a adăugat Sofronis Avgousti.

Naţionala României a învins echipa Ciprului cu scorul de 4-1 (2-0), luni seara, pe Arena Naţională din Bucureşti, în ultimul său meci din Grupa C2 din Liga Naţiunilor.

„Tricolorii” au obţinut a cincea lor victorie în grupă şi au promovat în Liga B a competiţiei. România mai are de aşteptat decizia UEFA pentru meciul cu Kosovo de la Bucureşti, abandonat la scorul de 0-0, în minutul 90+5, după retragerea oaspeţilor de pe teren.

Fără a lua în calcul meciul România – Kosovo, România are 15 puncte, fiind urmată de Kosovo, 12 puncte, Cipru, 6 puncte, Lituania, 0 puncte.

0308
Cristiana Furtuna
Experiență de 10 în presa din România. Reporter și redactor la o televiziune locală din Galați, iar după ce a descoperit presa online, a ocupat mai multe poziții la publicații online: redactor, social media manager, editor coordonator.

    Comments are closed.