Știri

Gabriel Cotabiţă a murit

Artistul Gabriel Cotabiţă a murit la vârstă de 69 de ani. Vestea tragică a fost făcută de dirijorul Ionel Tudor pe pagina lui de Facebook.

Gabriel Cotabiţă a murit la 69 de ani la spitalul Universitar din Capitală, confirmă Ionel Tudor pentru Observator. Artistul ar fi fost în comă.

Artistul a vorbit despre problemele de sănătate care l-au marcat recent, dar și despre femeia care îi este alături și pe care o iubește cu toată inima.

Pentru Gabriel Cotabiță, anul 2021 a fost unul plin de încercări. L-a început internat în spital, după ce a fost infectat cu noul coronavirus, iar de curând a avut din nou nevoie de îngrijiri medicale, scrie huff.ro.

„De doi ani, simt că doar supraviețuiesc. Odată cu trecerea în noul an, am avut parte de tot felul de probleme de sănătate. Când am trecut ultima oară printr-o astfel de situație, toată lumea credea că e finalul pentru mine. Se pare că acest an a fost unul dificil. Mi-am petrecut Revelionul în spital, iar luna trecută am avut probleme cu tiroida. Problemele apar, dar trebuie să fii pregătit și să nu te lași copleșit. Mai important, cei din jurul tău trebuie să rămână puternici”, a declarat artistul.

Celebrul artist Gabriel Cotabiță s-a stins din viață, după ce a suferit un puternic accident vascular cerebral. Fostul solist al trupei Vh2, Gabriel Cotabiță, a murit la 69 de ani. El a mai văzut moatea cu ochii și în trecut, dar a scăpat miraculos. Avea 69 de ani.

Compozitorul Ionel Tudor a spus că artistul s-a chinuit foarte mult în ultima vreme și că era intubat.

El a povestit că o prietenă apropiată, pasionată de astrologie, îi prezisese dificultățile pe care urma să le întâmpine.

Chiar și în mijlocul acestor provocări, Gabriel Cotabiță a vorbit cu căldură despre partenera sa de viață: „Nu mă așteptam să mai întâlnesc pe cineva care să mă iubească în acest fel. Nu am făcut nimic extraordinar pentru ea, nu i-am ridicat statui. Știe doar că o iubesc și atât.”

„Ai plecat, Gabi, si ai lasat muzica pop romaneasca fara una dintre cele mai mari si mai personale voci! Am fost nu doar colaboratori ci si prieteni din tinerete! Am lansat impreuna piese care au bucurat generatii de ascultatori („Noapte albastra”, „Te rog, domnisoara, nu pleca”, „Si va mai trece-o noapte”, „Viata e un cazino”, „Sa nu ne spunem adio”, „Poate ca da, poate ca nu” etc)! Am lansat impreuna cu Joey de Alvaré primul CD din Romania! Am facut lucruri frumoase impreuna, lucruri care nu se pot uita! Am impartit multe momente ale vietii si carierei noastre impreuna!…Te vom pastra mereu in inimile noastre! Dumnezeu sa te odihneasca in pace si lumina!”, este postarea lui Ionel Tudor pe Facebook.

0316
Cristiana Furtuna
Experiență de 10 în presa din România. Reporter și redactor la o televiziune locală din Galați, iar după ce a descoperit presa online, a ocupat mai multe poziții la publicații online: redactor, social media manager, editor coordonator.

    Comments are closed.