Aragazele contribuie anual la decesul a aproximativ 40.000 de europeni, iar datele sugerează că numărul victimelor din cauza poluării generate în bucătării este de două ori mai mare decât cel al deceselor cauzate de accidentele rutiere. Această situație alarmantă ridică semne de întrebare asupra impactului pe care gătitul cu gaz îl are asupra sănătății publice.
Mașinile de gătit precum aragazele emit numeroase gaze nocive asociate cu afecțiuni cardiace și pulmonare, însă experții avertizează că populația este puțin conștientă de riscurile pe care acestea le implică. Studiile arată că folosirea unei mașini de gătit pe gaz poate reduce speranța de viață a unei persoane, în medie, cu aproape doi ani.
O cercetare realizată pe gospodării din Uniunea Europeană și Regatul Unit a constatat că aproximativ 40.000 de europeni pierd viața anual din cauza poluanților emanați în bucătărie de aragazele pe gaz.
Potrivit datelor, numărul victimelor cauzate de poluarea din bucătării este de două ori mai mare decât cel al deceselor în accidente rutiere.
„Problema este mult mai gravă decât ne-am imaginat”, a declarat Juana María Delgado-Saborit, autorul principal al studiului și conducătorul laboratorului de cercetare a sănătății mediului de la Universitatea Jaume I din Spania.
Numărul victimelor, dublu față de cel al accidentelor de mașină
Cercetătorii au atribuit anual 36.031 de decese premature plitelor de gătit pe gaz în Uniunea Europeană și încă 3.928 în Regatul Unit al Marii Britanii. Specialiștii subliniază că aceste estimări sunt conservatoare, deoarece au luat în calcul doar efectele asupra sănătății ale dioxidului de azot (NO₂), excluzând alte gaze nocive precum monoxidul de carbon și benzenul.
„Cu mult timp în urmă, în 1978, am aflat pentru prima dată că poluarea cu NO2 este de multe ori mai mare în bucătăriile care utilizează aragaze pe gaz decât în cazul celor electrice. Dar abia acum suntem în măsură să indicăm numărul de vieți care sunt curmate”, a spus Delgado-Saborit.
Una din trei gospodării din UE gătește cu gaz, procentul fiind de 54% în Regatul Unit și de peste 60% în Italia, Țările de Jos, România și Ungaria.
Mașinile de gătit pe gaz ard combustibil și emit substanțe nocive ce provoacă inflamații ale căilor respiratorii. Raportul, realizat cu sprijinul Fundației Europene pentru Climă, se bazează pe cercetări efectuate anul trecut, care au evaluat calitatea aerului din locuințe pentru a determina în ce măsură gătitul cu gaz contribuie la creșterea poluării aerului din interior.
Studiul a oferit cercetătorilor de la Universitatea Jaume I și Universitatea din Valencia posibilitatea de a analiza raporturile dintre poluarea aerului din interior și cea din exterior în contextul gătitului pe gaz și de a cartografia expunerea la NO₂ în spațiile interioare, relatează The Guardian.
Ulterior, aceștia au aplicat ratele de risc de îmbolnăvire asociate poluării cu NO₂ din aerul exterior pentru a calcula numărul de vieți pierdute din cauza poluării interioare.
„Principala incertitudine este dacă riscul de deces constatat în cazul NO2 din exterior provenit în principal din trafic poate fi aplicat la NO2 din interior provenit de la gătitul cu gaz”, a declarat Steffen Loft, expert în poluarea aerului la Universitatea din Copenhaga, care nu a fost participant în cercetare.
„Mașinile de gătit cu gaz sunt un mic foc care ne umple casa cu poluare”. Se cere eliminarea lor treptată în UE
Rezultatele sunt în concordanță cu un studiu realizat în luna mai în Statele Unite, care a arătat că plitele de gătit pe gaz contribuie anual la decesul a până la 19.000 de adulți. Deși Uniunea Europeană a înăsprit luna aceasta normele privind calitatea aerului exterior, nu au fost stabilite standarde pentru calitatea aerului din interior.
Alianța Europeană pentru Sănătate Publică (EPHA) a cerut factorilor de decizie politică să implementeze o politică de eliminare treptată a aparatelor de gătit pe gaz. Aceasta ar implica stabilirea unor limite pentru emisiile acestora, oferirea de stimulente financiare pentru a facilita tranziția către aparate de gătit mai ecologice și obligarea producătorilor să eticheteze aparatele de gătit cu mențiuni privind riscurile de poluare pe care le prezintă.
„Pentru prea mult timp a fost ușor să se respingă pericolele cuptoarelor cu gaz. (…)
La fel ca țigările, oamenii nu s-au gândit prea mult la impactul asupra sănătății – și, la fel ca țigările, mașinile de gătit cu gaz sunt un mic foc care ne umple casa cu poluare”, a declarat Sara Bertucci de la EPHA.
Pentru a se proteja parțial de gazele toxice eliberate în timpul gătitului, oamenii pot deschide ferestrele și pot porni hotele de ventilație.
Delgado-Saborit a declarat că atât ea, cât și soțul ei au crescut în locuințe unde gătitul se realiza pe plite electrice, considerând acest mod „mai curat, mai sigur și mai sănătos”.
Cu toate acestea, mai târziu s-au mutat într-o casă dotat cu aragaz pe gaz.
„Acum ne aflăm în mijlocul unor lucrări de îmbunătățire a locuinței și număr zilele pentru a avea o nouă plită electrică în bucătărie”, spune ea.