Știri

Silviu Prigoană se întoarce în mormânt. S-a deschis dosar penal foarte grav. Nu se aștepta nimeni la așa ceva

Scandalul din familia lui Silviu Prigoană continuă, iar toate persoanele care se află în casa regretatului om de afaceri urmează să dea declarații.

Scandalul din familia lui Silviu Prigoană continuă, iar toate persoanele care se află în casa regretatului om de afaceri urmează să dea declarații în fața anchetatorilor. Mai exact, este vorba despre menajeră, avocat, dar și despre băieții cei mari ai lui Prigoană. Asta, după ce Honorius și Silviu i-ar fi interzis Adrianei Bahmuțeanu să își ia copiii acasă. În acest moment se pregătesc audieri în dosarul deschis pentru rele tratamente aplicate minorului și sechestrare.

Scandalul în familia Prigoană continuă. Adriana Bahmuțeanu, hotărâtă să facă dreptate
Cu toate că au trecut mai bine de două săptămâni de când Silviu Prigoană a murit, apele nu par să se liniștească. În tot acest timp, Adriana Bahmuțeanu a încercat să facă dreptate în cazul celor doi copii pe care îi are cu regretatul om de afaceri, aceștia aflându-se în casa lui Prigoană. Jurnalista a rămas singurul părinte cu drepturi legale asupra celor doi minori și, cu toate că din punct de vedere legal, ar fi putut să-și ia copiii acasă în orice moment, acest lucru nu s-a întâmplat. Tensiunile dintre ea și familia afaceristului au continuat, iar jurnalista a acționat pe cale legală și a deschis un proces pentru rele tratamente aplicate minorului și sechestrare.

În urma plângerilor formulate de vedetă, toate persoanele care se aflau în casa lui Prigoană trebuie să dea explicații în fața legii. La începutul acestei săptămâni, pe 25 niembrie, jurnalista a ajuns în fața instanței într-un nou termen intentat băieților mai mari ai lui Prigoană, dar procesul a fost amânat cu încă o săptămână. În tensiunilor din familia Prigoană, Adriana nu a cedat și a făcut tot ce i-a stat în putință pentru a-și recupera copiii, apelând la Poliție și la Protecția Copilului. Mai mult, aceasta a aflat de la directorul școlii unde Eduard învață că acesta ar fi accesat mai multe site-uri despre suicid.

„In jurul orei 18, m-a sunat directorul scolii si mi-a spus ca Eduard a accesat in repetate rânduri site-uri despre suicid. Azi-dimienață am avut o discuție la școală cu directorul și cu psiholoaga școlii, le-am spus că el este un copil foarte sensibil, că este închis în el, că eu eram stâlpul lui în viață și pentru că frații lui vitregi mă vorbesc de rău, lui acum i s-a dărâmat tot Universul. Este o problemă foarte mare, iar statul român nu vrea să mă ajute.

Am sunat la DGASPC, la Poliție, l-am rugat pe domnul director să-mi păstreze acele capturi pe care le-a făcut de pe site-urile respective. De altfel, școala a sunat la DGASPC și s-au pus în mișcare. Pana acum nu am niciun rezultat, nu știu ce se întâmplă acolo, deși legea este clară. Când un părinte moare, părintele supraviețuitor preia copilul în domiciliul său. Am sunat si la Poliție, dar asteapta sa intervina intai DGSAPC”, a declarat aceasta.

087
Adrian Vrauko
Adrian Vrauko este jurnalist cu 14 ani exeperiență în domeniul social și eveniment. Și-a început cariera la Realitatea TV, iar dupa ani de televizune a trecut în jurnalismul online și a lucrat pentru mai multe site-uri din top 10 BRAT. De asemeena a condus 5 ani un site de lifestyle feminim care era pe primul loc în topul accesărilor.

Comments are closed.