Ilie Bolojan a declarat marți, după ce a fost reconfirmată noua conducere PNL cu votul a 90% dintre colegi, că le recomandă alegătorilor liberali să o susțină pe Elena Lasconi (USR) în turul al doilea al alegerilor prezidențiale. De asemenea, el nu a exclus un guvern al partidelor pro-europene.
„Am reconfirmat, prin votul colegilor, sprijinul PNL pentru candidatura doamnei Elena Lasconi pentru Preşedinţia României. Avem de ales între doi candidaţi şi decizia noastră fără echivoc este să susţinem candidatul care prin declaraţii, prin atitudinea de până acum a demonstrat că este un pro-european convins”, a declarat Ilie Bolojan, marți, după ședința Biroului Politic Naţional al partidului.
„PNL este un partid responsabil și care susţine parcursul pro-european. (…) Le recomandăm şi îi rugăm pe alegătorii noştri să participe duminică la vot, iar cei care au încredere în noi să voteze cu doamna Elena Lasconi”, a completat el într-o conferință de presă.
„PNL nu va juca la două capete. E o chestiune de respect și pentru țara noastră și pentru alegătorii noștri, să le punem care este poziția partidului”, a spus Bolojan, întrebat despre lipsa de susținere publică a PSD, partid cu care se află acum la guvernare, cu privire la Elena Lasconi.
La alegerile prezidențiale din 8 decembrie, în turul al doilea, Elena Lasconi, candidata USR, îl va înfrunta pe Călin Georgescu, candidat independent cu viziuni pro-ruse și suveraniste.
Ce guvern își dorește PNL
Bolojan a mai spus că, în BPN-ul Partidului Național Liberal, el și echipa sa de conducere au primit votul de încredere a 90% dintre colegii săi într-un vot secret.
„Cu toată legitimitatea vom continua în lunile următoare să demonstrăm că PNL este un partid responsabil, liberal-conservator, pro-european, care dorește ca România să se dezvolte”, a spus el.
Întrebat despre formarea unui nou guvern, ca urmare a noilor alegeri parlamentare, Bolojan a răspuns că PNL va susține formarea unei coaliții majoritare prin participarea la discuții cu partidele democratice.
„Mă refer la PSD, USR, UDMR și minorități. Doar coalizarea acestor partide asigură majorități stabile. Dacă în acești ani a fost un lucru important pe care l-a generat actuala coaliție, acela a fost stabilitatea în guvernarea țării”, a declarat președintele interimar al PNL.
„Vă rog să vă aduceţi aminte că, în aceeaşi perioadă, în ţara vecină, Bulgaria, au fost mai multe rânduri de alegeri, ceea ce au generat instabilitate şi probleme de natură economică”, a menționat Bolojan, adăugând că o ţară instabilă înseamnă o ţară riscantă pentru investitori şi pentru creditori.
„PNL va susţine această formulă pe care nu ne-am dorit-o noi, ci este dată de rezultatul alegerilor”, a subliniat Ilie Bolojan.
Despre propunerile de prim-ministru ale partidelor și după ce Elena Lasconi a lansat luni seară și alte variante de prim-ministru, Bolojan a spus că nu va mai face comentarii: „Este dreptul fiecărui partid” să facă propuneri.
„Nu putem să negăm o evidență a ponderilor. (…) Nu trebuie să fie o persoană anume ca premier, îți trebuie echipe profesioniști și să te asigură că această echipă funcționează pe încredere”, a spus el.
Întrebat dacă PNL ar putea susține un prim-ministru tehnocrat, Ilie Bolojan a spus: „Dacă partidele vor cădea de acord, poate să fie o opțiune”.
Biroul Electoral Central a anunțat luni că, după centralizarea tuturor proceselor verbale, rezultatele alegerilor parlamentare sunt:
Camera Deputaților: PSD – 21,96%, AUR – 18,01%, PNL – 13,2%, USR – 12,4%, S.O.S. – 7,36%, POT – 6,46%, UDMR – 6,34% și SENS – 2,99%
Senat: PSD – 22,3%, AUR – 18,3%, PNL – 14,28%, USR – 12,26%, S.O.S. – 7,76%, POT – 6,39%, UDMR – 6,38%, și SENS – 2,84%.