Elena Lasconi, candidatul USR ajuns în turul doi al alegerilor prezidențiale, a declarat, marți seara, la Antena 3 CNN, că în cadrul discuției cu Marcel Ciolacu nu s-au negociat funcții, ci cum să „ne păstram țara pe linia de Uniunea Europeană și NATO”. „Situația este atât de gravă încât nu mai e loc de funcții și orgolii. E Rusia sau Uniunea Europeană”, spune aceasta.
„Astăzi am avut o discuție cu premierul Marcel Ciolacu, este foarte îngrijorat că deja începem să pierdem bani, după ce a apărut în toată presa această influență masivă a Rusiei prin candidatul Călin Georgescu. Asta înseamnă că nu vom mai avea bani pentru a plăti pensii și salarii dacă el va ieși președinte. Noi deja până să ajungem la momentul 8 decembrie, deja am început să pierdem bani. Mulți investitori și-au înghețat practic afacerile, bursa merge în jos, foarte multă este speriată și dorește să părăsească țara.
Gândiți-vă că toți primarii, indiferent ce culoare au, o să piardă proiectele pe fondurile europene. Nu o să ne mai putem dezvolta cu fonduri europene. Nu cred că ne permitem să dăm cu piciorul la acest drum pe care l-am ales, pro-european, pro-NATO, ca să ajungem din nou ca pe vremea lui Ceaușescu, o țară săracă, doar pentru că vedem promisiuni pe TikTok. Haideți să ne uităm la fapte, să vedem ce au făcut acești candidați pentru fiecare român.
Marcel Ciolacu i-ar fi promis liderului USR că PSD va face tot posibilul ca România să-și continue parcursul european.
Elena Lasconi: „Nu am discutat despre funcția de premier, noi am discutat despre România”
În continuare, Elena Lasconi a declarat că a discutat cu premierul Marcel Ciolacu despre soluțiile pentru a putea realiza o guvernare care să susțină aceleași valori pro-europene și pro-NATO, pentru că „situația este atât de gravă încât nu mai e loc de funcții și orgolii.”
„Deci, discuția a fost foarte bună și eu cred că în mine are un partener onest, de bună-credință domnul Ciolacu. E momentul să construim, aici nu mai e vorba despre partide, ci trebuie să ne salvăm țara. Eu am avut o discuție foarte bună cu domnul Ciolacu și cred că o să facă lucrul acesta (n.r. să o susțină în turul doi) și mi-aș dori foarte mult să facă și primarii PSD, primarii PNL, primarii USR, UDMR, pentru că toți își doresc binele comunităților lor, să-și poate continua proiectele europene.
Nu am discutat despre funcția de premier, noi am discutat despre România. Nu am împărțit funcții, pentru că fiecare a avut maturitatea să înțeleagă că e un moment foarte greu pentru țară și trebuie să ne gândim cum câștigăm și cum ne păstram țara pe linia de Uniunea Europeană și NATO. Asta e o veste bună. Cred că e pentru prima dată în acești 35 de ani când m-am dus și m-am întâlnit cu liderii acestor partide și nu am discutat despre funcții, că nu asta contează. Situația este atât de gravă încât nu mai e loc de funcții și orgolii. E Rusia sau Uniunea Europeană”, a adăugat Elena Lasconi.
De asemenea, președinta USR crede că forțele democratice din Parlament vor reuși formarea unui guvern pro-european.
„Da, se poate, deja am avut discuții și se va întâmpla asta, se poate face pentru că acum nu mai este vorba despre partide, ci despre a merge înspre direcția Rusia sau Vest, cum ne-am dorit și pentru care au murit oameni ca să trăim astăzi în libertate”, a mai afirmat Elena Lasconi.