Știri

Anunț despre înghețarea pensiilor. Avocatul Poporului a confirmat acum

Confederația Națională Sindicală Cartel ALFA analizează posibilitatea de a contesta în instanță înghețarea pensiilor impusă prin „Ordonanța trenuleț”, în cazul în care Avocatul Poporului nu va sesiza Curtea Constituțională a României. Sindicaliștii susțin că modificările aduse Legii pensiilor sunt neconstituționale, iar măsurile de austeritate prevăzute în ordonanță au stârnit proteste din partea cetățenilor și sindicatelor.

Confederația Națională Sindicală Cartel ALFA analizează posibilitatea de a contesta în instanță înghețarea pensiilor prevăzută de „Ordonanța trenuleț”, dacă Avocatul Poporului nu va sesiza Curtea Constituțională a României (CCR). Potrivit declarațiilor liderului sindical Bogdan Hossu, această decizie vine ca răspuns la faptul că ordonanța de urgență prorogă termenele de aplicare a legii pensiilor fără a respecta normele constituționale.

Cartel ALFA susține că legea pensiilor, modificată neconstituțional

Președintele Cartel ALFA, Bogdan Hossu, a declarat că organizația sindicală a transmis deja Avocatului Poporului o solicitare de sesizare a CCR.

„Dacă Avocatul Poporului nu va da curs sesizării CNS Cartel ALFA, există şi o altă cale de atac, în contencios administrativ, chiar dacă este mai lentă. Putem ataca neaplicarea legii şi, în cadrul procesului, se poate solicita un punct de vedere al Curţii Constituţionale, numai că durează ceva mai mult”, a declarat, miercuri, preşedintele CNS Cartel ALFA, Bogdan Hossu.

Sindicaliștii susțin că modificările aduse de Ordonanța de Urgență sunt neconstituționale, întrucât schimbarea unei legi organice, cum este Legea pensiilor, poate fi realizată doar printr-un act normativ de același nivel. „Legea pensiilor este organică şi din acest punct de vedere nu se putea face o modificare decât tot printr-o lege organică, nu printr-o ordonanţă de urgenţă, prin care de fapt Guvernul se substituie Parlamentului”, a subliniat Hossu.

Decizii anterioare ale CCR susțin poziția Cartel ALFA

Bogdan Hossu a amintit că decizii anterioare ale Curții Constituționale au stabilit că prorogarea termenelor prin ordonanță este „complet anormală”. „Din acest punct de vedere sperăm că Avocatul Poporului, deşi ar fi trebuit să se sesizeze din oficiu, să înainteze Curţii Constituţionale constatarea că articolul 17 este neconstituţional”, a precizat liderul sindical.

„Am contestat la Avocatul Poporului prevederile de la articolul 17 din Ordonanţa de Urgenţă ‘Trenuleţul’, prin care se îngheaţă indexarea pensiilor şi nu se aplică Legea 360 de indexare a valorii punctului de referinţă de la nivelul de 81 lei. Legea pensiilor este organică şi din acest punct de vedere nu se putea face o modificare decât tot printr-o lege organică, nu printr-o ordonanţă de urgenţă, prin care de fapt Guvernul se substituie Parlamentului”, a declarat preşedintele CNS Cartel ALFA.

Totuși, liderul Cartel ALFA și-a exprimat rezervele cu privire la o reacție promptă din partea Avocatului Poporului, având în vedere lipsa de acțiune în cazuri similare. „Pentru magistrați s-a sesizat din oficiu. Se pare însă că pentru restul cetățenilor nu are aceeași sensibilitate legată de atributele pe care le are conform legii sale de organizare”, a adăugat acesta.

În această dimineață, mai mulți cetățeni s-au adunat spontan în fața clădirii Avocatului Poporului pentru a protesta împotriva deciziilor recente ale CCR și pentru a depune petiții legate de Ordonanța trenuleț. Protestatarii au fost însă împiedicați de jandarmi să intre în clădire și să discute cu Renate Weber.

,,Confederația Națională Sindicală „Cartel Alfa” și partidul AUR au cerut Avocatului Poporului să conteste la Curtea Constituțională a României (CCR) „Ordonanța trenuleț”, a declarat, Renate Weber, Avocatul Poporului, pentru Agerpres.

Acesta a adăugat că reprezentanții Confederației Naționale Sindicale „Cartel Alfa” au făcut cererea pe motiv că „Ordonanța trenuleț” este neconstituțională. De asemenea, Renate Weber a anunțat că instituția a înregistrat petiții privind acest act normativ de la mai multe persoane.

Măsuri de austeritate în Ordonanța trenuleț
Adoptată pe 30 decembrie 2024, Ordonanța trenuleț conține o serie de măsuri controversate, printre care:

Înghețarea salariilor bugetarilor, a sporurilor și a indemnizațiilor;
Menținerea punctului de referință pentru pensii la nivelul de 81 lei, fără indexarea prevăzută în lege;
Blocarea posturilor vacante în sistemul public;
Reducerea subvențiilor pentru partidele politice cu 25%;
Eliminarea unor facilități fiscale acordate salariaților din IT, construcții și agricultură.
Aceste măsuri au generat nemulțumiri în rândul sindicatelor, care cer un dialog mai transparent cu Guvernul pentru găsirea unor soluții care să nu afecteze drepturile cetățenilor.

06
Cristiana Furtuna
Experiență de 10 în presa din România. Reporter și redactor la o televiziune locală din Galați, iar după ce a descoperit presa online, a ocupat mai multe poziții la publicații online: redactor, social media manager, editor coordonator.

    Comments are closed.