Media

Lucian Mîndruță este în doliu

Jurnalistul Lucian Mîndruță trece prin momente de profundă tristețe. Mama lui s-a stins din viață. Acesta și-a exprimat durerea prin intermediul unui mesaj emoționant publicat pe rețelele de socializare.

Lucian Mîndruță a împărtășit cu urmăritorii săi de pe Facebook pierderea grea pe care o resimte. Jurnalistul și-a pierdut recent mama și a ales să-și exprime durerea prin intermediul unui mesaj plin de emoție:

„Mama și-a ales o zi frumoasă să moară. Cu soare, dar rece. Cum a fost și viața ei.

Soarele i-a fost copilăria, într-o familie cu șase copii, frumoasă până în punctul în care, într-o noapte, niște oameni în uniforme au intrat în casă și i-au luat tatăl. Apoi fratele.

De atunci, cred, a rămas în ea o tristețe grea pe care a purtat-o toată viața și pe care mi-a transmis-o și mie. Ca un ecran de pânză subțire și gri prin care și ea, și eu am văzut mai mereu, șterse, culorile vieții. Dar tot de atunci i-a rămas amintirea căldurii unei familii – care a trebuit să-i țină loc de una adevărată mai toată viața.

Și eu tot de la ea am învățat să trăiesc din amintirile zilelor bune în multele rele prin care am trecut amândoi.

S-a măritat tânără – eu am apărut la 24 de ani. Și singurătatea a venit după încă patru ani, când m-a luat în brațe și-am plecat din casa în care mă născusem într-o cămăruță cu chirie la capătul unei case vagon, burgheze, pe lângă Popa Nan. Treaba asta, aveam să citesc mai târziu în actele de divorț, se numea părăsirea domiciliului conjugal.

Unde nu era fericită, dar hei, cine să-i dea ei dreptate când vorbea cu o voce mică și se speria de orice?

„A murit împăcată? Nu știu”

Am fost un copil dintr-o familie destrămată, dar norocul a făcut ca familia ei mare să rămână întreagă și unită – așa că am fost, într-un fel, un copil norocos. Mătuși multe, unchi înlocuitori de tată, o verișoară ca o soră și multe alte rude mai departe sau mai aproape…

Poate de-aia nu sunt nici azi vreun mare fan al familiei tradiționale. N-am avut parte de ea, dar am găsit ceva și mai bun. Și, peste toate, am găsit-o pe mama.

Știți când?

Acum o săptămână, când credeam că o pierd și i-am spus la ureche, să nu mă audă oamenii din salon, că-i mulțumesc pentru tot ce a făcut pentru mine.

Mi-a zis atunci – căci știa că se duce: «Luciane, să nu fii trist, ăsta e firul firesc al vieții. Ne naștem și trăim, dar trebuie să și murim!»

A murit împăcată? Nu știu.

Poate că și-ar fi dorit să-și vadă și ceva strănepoți. Dar poate că a murit la timp, înainte să vadă, iarăși și iarăși, nepoții și urmașii celor care i-au luat tatăl noaptea la închisoare, din nou în fruntea țării.

Mâine o ducem înapoi la Bârla, lângă casa în care familia noastră stă de 5-6 generații. Miercuri o înmormântăm în cimitirul în care cele mai vechi cruci ale familiei nici nu se mai pot citi, căci sunt de-acum aproape două secole. Am vorbit deja cu părintele să facă loc pentru încă un Bârlăian (așa se numește familia ei) în cimitir. Deja sunt mai mulți în pământ decât la suprafață…

Și-apoi am să mă așez și eu la rând la coada Timpului, cuminte și înțelegător, căci, vorba mamei, ăsta e drumul firesc al vieții.

Am sărutat-o ieri seară pe obraz, în ATI, când deja nu mai putea simți ceva. Și i-am mai spus ceva la ureche, dar rămâne între mine și ea.

Iar între mine și voi rămâne o rugăminte.

Mama era credincioasă. Dar eu nu am aceleași vederi ca ale ei. Și, între altele, cred că în viața noastră publică și privată, e deja prea mult mistic, prea multă privire în sus, prea multă religie, prea pe piept purtată.

Așa că, dacă simțiți nevoia să răspundeți în vreun fel acestei postări, din respect pentru mine – și poate și pentru adevăr – nu-l pomeniți pe Dumnezeu.

N-are ce să ierte la mama”, este mesajul publicat de Lucian Mîndruță, pe pagina sa de Facebook.

056
Cristiana Furtuna
Experiență de 10 în presa din România. Reporter și redactor la o televiziune locală din Galați, iar după ce a descoperit presa online, a ocupat mai multe poziții la publicații online: redactor, social media manager, editor coordonator.

    Comments are closed.