Știri

Anunț trist de la Vatican. Din păcate, e vorba despre Papa Francisc

Papa Francisc a fost internat, vineri, la Spitalul Universitar Agostino Gemelli din Roma, din cauza unei bronșite, potrivit AFP și Vatican News.

”În această dimineață, la încheierea audiențelor, papa Francisc s-a spitalizat la Policlinica Agostino Gemelli pentru unele analize necesare și pentru a continua într-un mediu spitalicesc curele pentru bronșita care continuă și în aceste ore”, a transmis, vineri, Sala de Presă a Sfântului Scaun.

Din cauza dificultăţii de a respira, papa a fost nevoit să renunţe miercuri la citirea catehezei în timpul audienţei generale săptămânale.

Suveranul Pontif, în vârstă de 88 de ani, se confruntă de mult timp cu probleme de sănătate, inclusiv crize lungi de bronșită. El trebuie să folosească adesea un scaun cu rotile sau un baston din cauza genunchilor săi slăbiți. De asemenea, el a căzut de două ori în ultimele două luni.

Speculațiile cu privire la starea de sănătate a lui Francisc sunt o constantă în cercurile Vaticanului, mai ales după ce Papa Benedict al XVI-lea a încălcat 600 de ani de tradiție și a demisionat de la șefia Bisericii Catolice, în 2013. Ajutoarele lui Benedict au atribuit această decizie unei căzături nocturne suferite în timpul unei călătorii în Mexic, în 2012, în urma căreia el a tras concluzia că nu mai poate face față cerințelor din fruntea Vaticanului.

Papa Francisc a declarat că nu intenționează să demisioneze prea curând, chiar dacă Benedict „a deschis ușa” acestei posibilități. În autobiografia sa, „Speranța”, lansată luna aceasta, Francisc a scris că nu s-a gândit să demisioneze nici măcar atunci când a suferit o operație intestinală majoră.

0162
Cristiana Furtuna
Experiență de 10 în presa din România. Reporter și redactor la o televiziune locală din Galați, iar după ce a descoperit presa online, a ocupat mai multe poziții la publicații online: redactor, social media manager, editor coordonator.

    Comments are closed.