Guvernul începe să se răzgândească vizavi de ordonanța-trenuleț, prin care a înghețat salariile și pensiile și a anulat sporurile bugetarilor. După protestele polițistilor, dar și ale angajațior Metrorex, executivul e pe cale să facă un pas înapoi și să-și reconsidere deciziile pentru unele dintre instituții.
Ordonanța-trenuleț va deveni efectivă în două săptămâni, însă nu în forma vehiculată până acum. Se pare că protestele angajaților din mai multe sectoare au speriat Guvernul, care a decis să nu mai aplice tuturor măsurile de austeritate.
Beneficiari, polițiștii și angajații de la metrou
Principalii vizați de aceste modificări vor fi polițiștii, cei cărora li se vor plăti orele suplimentare, conform știripesurse.
De modificarea ordonanței vor beneficia, cel mai probabil, și angajații Metrorex, cărora li s-au anulat majorările salariale promise pentru începutul anului.
Sindicaliștii de la metrou amenință cu greva generală, lucru ce ar paraliza complet Bucureștiul.
De asemenea, instituțiilor și companiilor de stat care au raportat profit pe anul 2024 li se va permite acordarea de sporuri. Și în sistemul militar vor fi acordate o serie de facitități.
Mâine, ceferiștii protestează în Piața Victoriei
Cu toate acestea, ieri, ministrul Finanțelor a declarat că nu va susține o majorare a subvenției acordate Metrorex pentru creșterea salariilor angajaților companiei.
Tanczos Barna a spus că o companie profitabilă poate lua în considerare creșteri salariale, însă una care solicită subvenții nu poate beneficia de această măsură.
Ministrul a subliniat că nu vor exista niciun fel de derogări în ceea ce privește ordonanța-trenuleț.
Pe de altă parte, Federația Sindicatelor Transportatorilor Feroviari din România (FSTFR) a cerut acordarea unei contribuții suplimentare pentru condițiile speciale de muncă, iar ceferiștii sunt hotărâți să oprească activitatea în cazul în care cererile lor nu vor fi luate în seamă.