Pe data de 17 februarie, Biserica Ortodoxă îl cinstește pe Sfântul Mare Mucenic Teodor Tiron, o figură deosebit de importantă în tradiția creștină, deși puțini credincioși cunosc în profunzime viața și semnificația sa.
Viața Sfântului Teodor Tiron
Sfântul Teodor Tiron a trăit la sfârșitul secolului al III-lea și începutul secolului al IV-lea, în timpul domniei împăraților Maximian și Maximin. Originar din Siria, el a fost înrolat în armata romană, făcând parte din legiunea Tironilor, un corp militar format din tineri recruți, de unde provine și supranumele „Tiron”. În toamna anului 304, legiunea sa a fost mutată în Amasia, capitala provinciei Pont, unde li s-a cerut tuturor soldaților să aducă jertfe zeilor păgâni. Teodor a refuzat categoric, mărturisindu-și credința creștină și, în semn de protest, a incendiat templul zeiței Cibele. Pentru acest act de curaj, a fost arestat, supus la torturi și, în cele din urmă, condamnat la moarte prin ardere într-un cuptor încins, primind astfel cununa muceniciei.
BASILICA
Minunea colivei
La aproximativ 50 de ani după moartea sa, împăratul Iulian Apostatul a încercat să-i batjocorească pe creștini în prima săptămână a Postului Mare, ordonând ca toate alimentele din piețele Constantinopolului să fie stropite cu sângele jertfelor idolatre. Sfântul Teodor i s-a arătat în vis Arhiepiscopului Eudoxie, avertizându-l despre planul împăratului și sfătuindu-l să le recomande credincioșilor să consume doar grâu fiert cu miere, cunoscut astăzi sub numele de colivă. Această minune este comemorată anual în prima sâmbătă a Postului Mare, numită și „Sâmbăta Sfântului Teodor” sau „Sâmbăta colivelor”.
CALENDAR ORTODOX
Importanța sărbătorii
Sărbătoarea Sfântului Mare Mucenic Teodor Tiron ne amintește de puterea credinței și de curajul mărturisirii acesteia în fața persecuțiilor. De asemenea, minunea colivei subliniază grija și protecția sfinților față de comunitatea creștină, oferind soluții în vremuri de încercare. Pentru credincioșii ortodocși, această zi este un prilej de reflecție asupra propriilor acte de credință și de cinstire a memoriei celor care au suferit pentru Hristos.
Deși poate fi o sărbătoare mai puțin cunoscută în rândul multor credincioși, 17 februarie poartă o semnificație profundă în calendarul ortodox, îndemnându-ne să ne reamintim și să onorăm exemplul de devotament și sacrificiu al Sfântului Teodor Tiron.
Sfântul Mare Mucenic Teodor Tiron este pomenit în calendarul creştin ortodox în ziua de 17 februarie.
Sfântul Teodor era militar, comandant al unei cohorte de câteva sute de ostaşi, cei mai buni din legiune (ce număra în jur de 5.000 de oameni), care se numeau „margariţi” (adică tari şi puternici), în timpul împăratului roman Maximian (286-305).
Acest corp de armată, comandat de generalul Vringa, a fost mutat în Răsărit, în cetatea Evhaita. După un timp, comandantul a dorit ca toţi ostaşii să aducă jertfă zeilor. În această împrejurare, Sfântul Teodor a mărturisit în faţa generalului că este creştin.
Sfântul mare mărturisitor Teodor era creştin într-ascuns, din moşi-strămoşi, din cetatea Amasiei, dar se arăta a fi elin.
Dispoziţiile date de împăraţii romani împotriva creştinilor erau atunci înfricoşătoare, „iar împreună cu poruncile lor cele păgâneşti şi fără de Dumnezeu, au trimis ighemoni, oameni tirani, cruzi şi fără de omenie prin toată stăpânirea lor, poruncind ca oricare dintre creştini ar voi să se lepede de Hristos, mare cinste şi dregătorii să aibă de la împăraţi. Iar dacă vor fi tari în credinţa lor şi nu vor voi să jertfească zeilor elineşti, au să pătimească munci, pedepse grozave şi cumplite şi cu amară moarte să se omoare”. (Vieţile Sfinţilor)
„Era mare frică şi nevoie asupra creştinilor. Unii dintre dânşii, care erau mai mari la suflet şi tari în credinţă, se duceau şi mărturiseau la arătare şi cu îndrăzneală înaintea tiranilor acelora, că Hristos este Dumnezeul cel adevărat. Apoi mureau cu multe şi cumplite munci. Alţii, de frică, vai! se duceau şi se lepădau de Hristos şi jertfeau idolilor. Iar câţi nu puteau să mărturisească pe Hristos înaintea tiranilor, nici să se închine idolilor, fugeau şi se ascundeau prin munţi şi peşteri. Iar alţii, temându-se a se descoperi că sunt creştini, se făţărniceau că sunt elini, dar într-ascuns erau creştini”. (Vieţile Sfinţilor)
„Teodore, pentru ce nu jertfeşti zeilor ca noi toţi? Oare numai tu singur eşti creştin?”, l-a întrebat comandantul său, cunoscându-se faptul că atât de mare era teroarea şi frica dezlănţuită asupra creştinilor că mulţi dintre ei se temeau să se descopere pe faţă că sunt creştini.
Adevărat ostaş al lui Hristos, Sfântul Teodor a răspuns cu îndrăzneală: „Eu sunt creştin din început şi cred în Hristosul meu şi Lui voiesc să-I jertfesc, având pe Iisus Hristos Dumnezeu adevărat şi împărat al tuturor, iar celor desfrânaţi zei, nicidecum nu le voi jertfi”. (Vieţile Sfinţilor)
Sfântul Teodor a rămas statornic în credinţă şi a primit moarte mucenicească. După chinuri grozave a fost condamnat să fie ars de viu.
Dumnezeu însă, ca să-l slăvească pe sfântul Său, „a iconomisit un lucru ca acesta: văpaia aceea s-a făcut ca o lumânare, încât numai a înconjurat trupul sfântului, dar nu l-a vătămat deloc. Sfântul, mulţumind lui Dumnezeu, şi-a dat sfântul său suflet în mâinile lui Dumnezeu. ‘Şi am văzut, zice scriitorul care a fost martor, cinstitul şi sfântul său suflet ridicându-se spre cer, ca un fulger!'”. (Vieţile Sfinţilor)
Mai târziu, în vremea împăratului Iulian Apostatul (361-363), când acesta a dat ordin guvernatorului oraşului Constantinopol să stropească toate proviziile din pieţele de alimente cu sânge de la jertfele aduse zeilor, s-a întâmplat în chip minunat ca Sfântul Mare Mucenic Teodor să se arate în vis arhiepiscopului Eudoxie.
Sfântul Teodor Tiron i-a zis atunci să le spună creştinilor să nu cumpere nimic din piaţă, ci să mănânce grâu fiert cu miere (colivă).
O săptămână, prima săptămână a Postului Mare, a durat aceasta, iar produsele alimentare în acest timp s-au stricat şi a trebuit să fie aruncate în mare. La sfârşitul săptămânii, sâmbăta, creştinii au făcut pomenirea Sfântului Mucenic Teodor.
Din acea perioadă se păstrează obiceiul ca în sâmbăta întâia a marelui post să se săvârşească pomenirea minunii care s-a făcut în zilele cu coliva, ca să nu se uite milostivirea şi purtarea de grijă a lui Dumnezeu pentru creştini şi ajutorul Sfântului Marelui Mucenic Teodor. (sursa: vol. „Vieţile Sfinţilor”)
