Magazin

Horoscop Camelia Pătrășcanu: primele previziuni pentru luna martie 2025. Ce trebuie să știe toate zodiile

Horoscop Camelia Pătrășcanu: primele predicții astrologice pentru luna martie 2025 sunt extrem de interesante. Ce fenomen se produce?

Horoscop Camelia Pătrășcanu – luna martie 2025 va fi marcată de sextilul Marte-Uranus, fenomen care ține până la jumătatea lui aprilie.

Acest sextil se află de câteva luni pe harta astrală, a început în octombrie 2024, a fost când mai puternic, când mai slab, iar acum e un ultim interval care aduce evenimente în viața noastră. Are legătură cu evenimentele din toamna anului trecut, când Marte a fost retrograd.

Se închide o buclă în martie. Fenomenul dă curaj și putere de acțiune, nu doar vorbe revelatoare. E foarte puternic acum, pe final, când se încheie tranzitul lui Uranus în Rac, după care a trecut în Leu, apoi iar s-a întors în Rac. Toți avem curajul să ne apărăm drepturile și bunurile. E vorba aici și de valori, de casă, de tradiții, de neam, de țară. O luăm personal noi toți, chiar dacă luăm cu noțiuni abstracte.

Berbecii au o perioadă care aduce acțiuni, muncă, energie bine investite spre propriul lor folos. Se pun baze solide pentru termen lung. Se corectează niște acțiuni din octombrie și noiembrie 2024.

Taurii își clarifică viziunile și intențiile. Au curajul să deschidă un orizont mai mare. Lărgirea viziunii, împreună cu curajul și imboldul de a iniția e ceva prețios în acest moment.

Gemenii se mobilizează mai bine, mișcă lucrurile. Nu mai pun frână, nu se mai tem. Cumva, se deblochează o treabă, pentru că nu mai întrețin un mecanism de sabotare, de inhibare, de intimidare, de lenevire.

Racii au aspectul favorabil pentru că se mobilizează mai bine. Se inspiră de la alții care au avut aceleași confruntări. E foarte valoros fenomenul pentru ei, căci iau ce li se potrivește de la modelele din jur.

Leii au un aspect bun cât timp nu încurcă ei lucrurile. Fără să facă mari mișcări de trupe, se pot conecta la un trend, dar fără să facă mari eforturi. Lucrurile merg spre o direcție, dar fără să bată toba prea mult.

Fecioarele devin mai populare, au parte de vorbe bune. Sunt apreciate, sunt lăudate, aud că în comunitate se vorbește de ele sau la locul de muncă. Trebuie să iasă un pic la rampă și să își asume ideile bune.

Balanțele au puterea de a se autodirija în viață. De dispoziția lor depinde cum vor decurge lucrurile. Simt că își țin propria viață în mâini, dar asta nu înseamnă că pot controla totul.

Scorpionii au contexte bune. Se întâmplă lucruri în jur, lucruri ce le permit să se folosească de anumite pârghii, culoare care se creează. Veștile și acțiunile pot fi generate de altcineva. Pot avea parte de propuneri interesante, dar unde trebuie să dea un răspuns rapid.

Săgetătorii au viață bună și acțiuni bune pentru sănătate, pentru corpul lor. Sunt tot felul de activități pe care le fac în mod inedit, spontan, entuziast, împreună cu alții.

Capricornii au parte de aspect bun în relația conjugală, în relațiile foarte apropiate sufletului lor. Vin în întâmpinarea celor din jur, le îndeplinesc o dorință. Sprijină un proiect al cuiva apropiat.

Vărsătorii au parte de Marte și Uranus favorabil în zona muncii. O temă poate fi și sănătatea, astfel încât să le susțină acțiunile și proiectele pe care le au.

Peștii au parte de idei bune, clare, idei inovative. Au curajul să schimbe teorii, doctrine, ce au citit prin manuale. Ei au viziune din belșug și, făcând lucrurile în stilul lor, lucrurile ies bine.

064
Cristiana Furtuna
Experiență de 10 în presa din România. Reporter și redactor la o televiziune locală din Galați, iar după ce a descoperit presa online, a ocupat mai multe poziții la publicații online: redactor, social media manager, editor coordonator.

    Comments are closed.