Știri

Valentin Sanfira a fost dată afară pe ușa din dos. Strigător la cer ce i se întâmplă

Valentin Sanfira a vorbit despre greutățile cu care s-a confruntat la începutul carierei sale. Colegii de breaslă au încercat să îi pună bețe în roate, iar artistul a ajuns să fie interzis de la mai multe posturi de televiziune.

Valentin Sanfira este un artist foarte îndrăgit de public, dar puțină lume știe la un moment dat viața lui nu a fost deloc una ușoară. Interpretul de muzică populară a povestit cât de greu i-a fost la început de carieră.

Cântărețul a fost interzis e la mai multe posturi de televiziune și a fost nevoit să facă sacrificii enorme pentru a se promova.

„Am fost interzis la anumite posturi TV, cu hârtie pusă. În momentul în care am început să apar, să am mai multe imprimări, erau aceste posturi naționale, specifice pentru muzica populară, la care noi aveam acces și puteam să ne promovăm la nivel național.

În primul an în care eu am fost angajat, a fost sunat directorul să fiu dat afară și cel are s-a impus să nu fiu dat afară a fost Președintele Consiliului Județean de atunci. Am avut noroc de niște oameni care au fost puncte cheie și fără să aibă vreun scop, au vrut să mă ajute.

Mai târziu, am fost interzis pe 2 ani de zile la postul Etno Tv, cu numele meu scris că sunt interzis în acea instituție.
Adriana Bahmuțeanu este cea care știe adevărul și poate să confirme. Eram interzis de niște colegi mari și în ziua de azi, pe care îi respect și iubesc în continuare și a trebuit să lupt să merg la toate televiziunile locale din toată țara, ca să mă pot promova.

Am fost chiar la un spectacol, unde la momentul meu au băgat publicitate și am suferit foarte tare”, a povestit Valentin Sanfira, în emisiunea „În Oglindă”.

07
Adrian Vrauko
Adrian Vrauko este jurnalist cu 14 ani exeperiență în domeniul social și eveniment. Și-a început cariera la Realitatea TV, iar dupa ani de televizune a trecut în jurnalismul online și a lucrat pentru mai multe site-uri din top 10 BRAT. De asemeena a condus 5 ani un site de lifestyle feminim care era pe primul loc în topul accesărilor.

Comments are closed.