Media

Pe mâinile cui a ajuns averea lui Petrică Mîțu Stoian? Nimeni nu s-ar fi așteptat la asta: „Am luat ceea ce ni se cuvenea!”

Petrică Mîțu Stoian a lăsat o moștenire de peste 250.000 de euro, din care suma de 180.000 reprezenta valoarea a două mașini Mercedes, iar 70.000 de euro, drepturi de autor. Una dintre surorile artistului, Maria Tărchilă, a explicat spunea în august că va împărți alături de cealaltă soră ceea ce a lăsat cântărețul.

Petrică Mâțu Stoian deţinea două firme la care era asociat cu impresarul său, dar și o vilă din Craiova, acolo unde locuia înainte de a muri, la care se adaugă drepturile de autor ale pieselor lui. Una dintre firme a fost închisă după moartea sa, iar 50% dintre acțiuni au fost luate de membrii din familia lui Petrică Mâțu Stoian, iar restul de 50% a revenit impresarului Doru Gușman. Cea de-a doua firmă a revenit în totalitate lui Doru Gușman, după ce moștenitorii regretatului artist au acceptat cesiunea: „În urma cesiunii, societatea devine societate cu asociat unic, în persoana domnului Gușman Constantin. Se numește domnul Gușman Constantin pentru un mandat de administrator pe o perioada de 99 de ani, pentru reprezentarea societății, mandatul va fi exercitat cu putere deplină de reprezentare. Gușman Constantin deține 200 de părți sociale, în valoare de 1 leu fiecare, în total 200 de lei, reprezentând 100% capitalul social și cota-parte de participare la beneficii și pierderi”.

În ceea ce privește vila, aici lucrurile mai durează. „Noi am luat, până acum, ceea ce ni se cuvenea. Vila? Vom vedea ce se va întâmpla la proces. Acolo se vor rezolva toate!”, a spus sora lui Petrică Mîțu Stoian, Maria Tărchilă, conform SpyNews. Petrică Mâțu Stoian ar mai deţine o maşină de lux, casa părintească din Isverna, două apartamente pe Litoral, în Eforie Nord, iar înainte să moară şi-ar fi cumpărat un apartament în cartierul Primăverii din Capitală şi o vilă în Craiova. În total, aproximativ un milion de euro!

Ulterior, moștenitorii lui Petrică Mîțu Stoian au transmis că au decis că începând cu data de 29 decembrie 2022 să îi ofere lui Emil Badea dreptul exclusiv de a administra marca înregistrată cu numele regretatului interpret, să organizeze festivalul cu numele lui, să folosească imaginea, cântecele și numele artistului pentru o perioadă nelimitată de timp, pe orice teritoriu.

„Am luat această hotărâre știind bună colaborare, bazată pe prietenie și respect, dintre cei doi artiști și mânați de faptul că deși el a ajutat și susținut multe tinere talente, Emil Badea rămâne singurul artist din generația tânăra, cu care Petrică Mîțu Stoian a imprimat, de-a lungul vieții, un cântec în duet, chiar dacă ar fi putut să înregistreze și cu alții, dacă ar fi vrut! (…)

În altă ordine de idei, Emil Badea s-a dovedit a fi un om cu foarte mult bun simț, care nu a încercat să profite și să dobândească capital de imagine de pe urma decesului regretatului artist, noi fiind cei care i-am făcut propunerea de a prelua brandul Petrică Mîțu Stoian. Emil este un artist care a confirmat, un artist de succes, un om echilibrat, cu o familie frumoasă, un caracter puternic, dar și un producător serios”, au transmis aceștia. Familia regretatului interpret de muzică populară a mai transmis că intrarea va fi gratuită la Festivalul Petrică Mîțu Stoian. Data, ora, locația și alte detalii vor fi anunțate de producător, la momentul potrivit.

013
Cristiana Furtuna
Experiență de 10 în presa din România. Reporter și redactor la o televiziune locală din Galați, iar după ce a descoperit presa online, a ocupat mai multe poziții la publicații online: redactor, social media manager, editor coordonator.

    Comments are closed.