Știri

Ilie Bolojan, anunț important după alegerile din Germania. Ce înseamnă acest rezultat pentru România

Președintele interimar al României l-a felicitat într-un mesaj postat pe rețeaua X pe Friedrich Merz și spune că dorește să colaboreze cu noul cancelar german pentru a întări relațiile româno-germane în perioada extrem de complicate pe care o traversează continentul european.

„Felicitări pentru Friedrich Merz și prietenii noștri din CDU/CSU pentru câștigarea alegerilor parlamentare din Germania. Aștept cu nerăbdare să lucrăm împreună pentru a consolida relațiile noastre bilaterale și securitatea continentului în aceste vremuri tulburi”, a scris Ilie Bolojan.

Acesta afirmă că aşteaptă cu nerabdare colaborarea cu aceştia.

”Aştept cu nerăbdare să lucrăm împreună pentru a consolida relaţiile noastre bilaterale şi securitatea continentului în aceste vremuri tulburi”, a mai transmis preşedintele.

Conservatorii germani din Uniunea Creştin Democrată (CDU) şi Uniunea Creştin Socială (CSU) au obţinut o victorie în alegerile legislative anticipate de duminică, cu 28,5-29% din voturile exprimate, iar Partidul Alternativa pentru Germania (AfD, extremă dreapta) a obţinut un rezultat fără precedent, de 19,5-20%, cel mai bun din istoria sa, potrivit rezultatelor sondajelor realizate la ieşirea de la urne,

Rezultatul alegerilor de azi din Germania ar putea avea efecte încrucișate în România. E posibil ca serviciile de informații autohtone să ie exemplu de la cele germane și să dea avertismente timpurii despre atacurile hibride pe care le-ar putea repeta Moscova. Oficialii români ar putea de asemenea să urmeze declarațiile ferme ale liderilor germani și să răspundă exceselor americane, mai ales atunci când au legătură cu interferența în campania electorală care urmează.

Nu în ultimul rând, guvernul român poate cere sprijin la Berlin înaintea prezidențialelor din luna mai pentru a preîntâmpina ingerințele rusești care ar putea apărea în sprijinul candidatului extremist. Exercițiul german al scrutinului de azi poate fi de mare folos la București, dacă și guvernul român vrea să asigure prezidențialele de imixtiuni străine.

În același timp, Bucureștiul ar putea, acum după aceste alegeri anticipate din Germania, să facă o analiză clară a echilibrului de forțe de pe continent, a trendurilor globale și a importanței Uniunii Europeni în fața valului de populism care tinde să se extindă peste tot.

Palatele Victoria și Cotroceni ar trebui să indice clar, fără balansuri, care e obiectivul mare al politicii externe și în general cum ar trebui să arate țara. Dacă liderii români ar prefera principiile, nu conjuncturile, ar putea evita catastrofele trecutului.

„Este un moment istoric, în care garanțiile de securitate americane sunt puse sub semnul întrebării, iar americanii înșiși pun la îndoială instituțiile democratice”, spunea liderul Friedrich Merz, președintele Uniunii Creștin Democrate, câștigătorul scrutinului de azi din Germania.

010
Cristiana Furtuna
Experiență de 10 în presa din România. Reporter și redactor la o televiziune locală din Galați, iar după ce a descoperit presa online, a ocupat mai multe poziții la publicații online: redactor, social media manager, editor coordonator.

    Comments are closed.