Știri

Vestea momentului despre Papa Francisc! Medicii au făcut anunțul

Starea de sănătate a Papei Francisc, spitalizat de mai bine de trei săptămâni din cauza unei pneumonii severe, s-a îmbunătățit semnificativ, iar viața sa nu mai este în pericol, anunță luni Vaticanul. Suveranul Pontif a avut o „noapte calmă” la spital și le-a mulțumit medicilor pentru îngrijirea acordată, exprimându-și recunoștința față de personalul medical.

Potrivit AFP, citat de News.ro, starea sănătăţii şefului Bisericii Catolice, care a început să reacţioneze bine la tratamentul administrat împotriva unei duble pneumonii, a înregistrat „ameliorări uşoare”, anunţa în weekend Vaticanul.

„Papa a petrecut o noapte calmă. Se odihneşte”, anunţa Vaticanul luni dimineaţa, în ultimul buletin de sănătate. Duminică, Suveranul Pontif a comunicat un text scris pentru rugăciunea Angelus, în care le-a mulţumit celor care se oferă voluntari pentru a ajuta persoanele aflate la nevoie, lăudându-le „apropierea şi tandreţea”. „Trăiesc şi eu experienţa grijii serviciului şi tandreţea atenţiei, mai ales din partea medicilor şi personalului de îngrijire, cărora le mulţumesc din adâncul sufletului”, a subliniat el.

În ultimii ani, Jorge Bergoglio, ales Papă la 13 martie 2013, a suferit de o serie de probleme de sănătate, de la o operaţie la colon în 2021 la o hernie în 2023, însă de această dată este vorba despre cea mai îndelungată şi mai gravă spitalizare din pontificatul său.

04
Cristiana Furtuna
Experiență de 10 în presa din România. Reporter și redactor la o televiziune locală din Galați, iar după ce a descoperit presa online, a ocupat mai multe poziții la publicații online: redactor, social media manager, editor coordonator.

    Comments are closed.