Guvernul României a luat o decizie importantă privind poliţele RCA, conform News.ro. Premierul Marcel Ciolacu a anunţat prelungirea plafonării preţurilor cu trei luni.
„Prelungim cu încă trei luni plafonarea preţurilor la poliţele RCA, până la 30 iunie 2025, la propunerea Autorităţii de Supraveghere Financiară”, a declarat Ciolacu la începutul şedinţei de Guvern de joi.
Măsura vine ca o continuare a deciziei luate în decembrie 2024, când Guvernul a stabilit plafonarea preţurilor până la 31 martie 2025. Scopul prelungirii este dublu, după cum a explicat premierul.
„Vrem să prevenim atât dezechilibre în piaţă, cât şi posibile creşteri de preţuri”, a adăugat Ciolacu, conform sursei citate.
Această decizie afectează direct piaţa asigurărilor auto din România, oferind o perioadă extinsă de stabilitate pentru preţurile RCA.
Codul rutier din România impune o obligație importantă pentru toți proprietarii de vehicule: asigurarea RCA. Această poliță de asigurare obligatorie de răspundere civilă auto este esențială pentru circulația legală pe drumurile publice. Iar șoferii români care circulă fără asigurarea RCA în 2025 riscă amenzi usturătoare.
Panică pe piața reparațiilor auto: Peste 90% dintre procesele RCA sunt pierdute de firmele de asigurări
Păgubiții care au dat în judecată companiile de asigurări pentru polițele obligatorii de asigurare auto RCA și service-urile auto s-au speriat de o decizie recentă a Înaltei Curți de Casație și Justiție care ar putea sta la baza unor viitoare decizii ale instanțelor de judecată în favoarea asigurătorilor.
Confederația Operatorilor și Transportatorilor Autorizați din România (C.O.T.A.R.) și mai mulți avocați vin cu lămuriri în legătură cu decizia ÎCCJ, arătând că nu este vorba despre o dezlegare pe probleme de drept și nu ar trebui să fie luată în considerare de alte instanțe. Respectiva decizie a ÎCCJ ar fi doar pentru o situație în care o firmă de asigurări fusese sancționată de către ASF pentru încălcarea legislației în domeniul despăgubirilor RCA, într-o speță concretă. În plus, există o decizie a Curții Constituționale care o contrazice pe cea a ÎCCJ, referitor la problema acordării de despăgubiri RCA la timp și integral, fără practici abuzive ale societăților de asigurare.
Mii de dosare au ajuns, în ultimii ani, în instanțele de judecată, pentru a forța companiile de asigurări care au vândut polițe RCA să achite cheltuielile de reparații pentru păgubiți în caz de accident rutier. Chiar dacă au existat practici abuzive ale asigurătorilor, păgubiții și service-urile auto au știut că au șanse maxime să li se facă dreptate în instanța de judecată și să-și recupereze banii, pentru că peste 90% dintre procese sunt pierdute de companiile de asigurări. Până acum au fost peste 100.000 de procese câștigate de consumatori și unități service împotriva asigurătorilor, peste 90% fiind pierdute de companiile de asigurări.
O decizie recentă a ÎCCJ în favoarea unui asigurător a creat panică, pentru că aceasta ar putea fi luată în considerare de judecători, ca dezlegare pe probleme de drept. COTAR a consultat mai mulți avocați, pentru a explica situația. Ar fi fost vorba doar despre o companie de asigurări care a câștigat un litigiu împotriva Autorității de Supraveghere Financiară (ASF), într-un dosar de contencios administrativ, în care ÎCCJ a admis recursul asigurătorului RCA și a anulat o sancțiune aplicată de ASF în legătură cu plata unei despăgubiri, într-un anume dosar de daună.
Dacă această decizie a ÎCCJ ar fi luată în considerare, în continuare, de alte instanțe de judecată, ar însemna că firmele de asigurări ar câștiga dreptul de a impune păgubiților anumite service-uri auto pentru reparații, dar s-ar ajunge și la coplată – ceea ce asigurătorii au încercat să introducă în Legea RCA.
Situația nu ar fi, însă, în favoarea asigurătorilor, așa cum au tras concluzii unii specialiști în drept, după pronunțarea Deciziei ÎCCJ. „Dosarul în cauză a fost unul singular și a avut ca obiect contestarea unei decizii ASF privind sancționarea companiei de asigurări în cauză, care nu a achitat despăgubirile către clienți conform prevederilor Legii RCA, iar hotărârea a fost pronunțată de către ÎCCJ în anul 2024. Practic, ASF a sancționat punctual o firmă de asigurare, aceasta a contestat în instanță acea sancțiune aplicată de către ASF și a câștigat, în recurs, urmare a unei interpretări criticabile a instanței de judecată”, explică reprezentanții COTAR.