Alina Bădic a prezentat, în ediția de sâmbătă a emisiunii „360 de grade”, predicțiile astrale pentru săptămâna 6 – 12 aprilie 2025. Semnele astrale indică o săptămână foarte interesantă, care vine cu multe surprize din punct de vedere astrologic.
„O săptămână foarte interesantă, o săptămână în care ne pregătim să vedem ce surprize ne aduce proaspăta intrare a lui Neptun în semnul Berbecului, ce se întâmplă de fapt, ce apare inedit în viața noastră. Ca atare, cu siguranță că fiecare dintre noi va avea tot felul de interacțiuni cu situații inedite, cu situații pe care nu le-a mai întâlnit.
În funcție de casa astrală, care este tranzitată de acest Neptun în tema personală vom putea să observăm unde trebuie să facem lucrurile altfel, unde a venit momentul să ne intersectăm cu alt tip de persoane, cu alt tip de situații sau, pur și simplu să ne reinventăm. Este clar că este vorba despre o reinventare cu acest Neptun proaspăt intrat în primul semn din zodiac. Este clar că a venit momentul să punem stop unor situații care stagnau de foarte mult timp”, a declarat Alina Bădic, în debutul emisiunii.
Berbec
Nativii Berbec vor începe tot felul de acțiuni, de activități, care au legătură cu niște proiecte pe care le-ați mai avut în tinerețe. Încercați să vă aduceți aminte ce v-ați dorit să faceți poate acum mulți ani, proiecte pe care poate le-ați abandonat sau proiecte pe care le-ați crezut specifice tinereții și, totuși, sunt proiecte ca își iau logica în acest context în care se reașează lucrurile pe care nu le mai credeam posibile.
Taur
Săptămâna următoare, pentru Tauri există foarte multe intersecții, foarte multă interacțiune cu tot felul de persoane care vor contribui la creșterea dvs financiară. Pentru nativii Taur a venit acel moment incredibil în care vi se hotărăște soarta financiară. Aveți o atât de mare putere de muncă, putere de decizie și putere de a interacționa cu persoane care vă vor susține din punct de vedere financiar, încât parcă vă pare rău și că a venit momentul să vă culcați, să dormiți seara, pentru că aveți foarte multe lucruri de făcut.
Gemeni
Gemenii au găsit anumite puncte de intersecție, deci există tot felul de propuneri, tot felul de persoane care trag de dumneavoastră. În viața gemenilor este un rulaj al anturajului foarte puternic care vă poate da falsa impresie că sunteți doriți de toată lumea. Este adevărat pe undeva. Dar este și o socializare ușor superficială, o socializare care nu este ceea ce pare. Deci nu vă lăsați induși în eroare.
Rac
Pentru toate acele persoane care își doresc să armonizeze relația cu o persoan cu care au ceva conflicte, să spunem că la locul de muncă aveți un conflict cu un coleg sau cu șeful sau cu, un partener de afaceri sau cu cineva cu care siliți să colaborați zilnic, astăzi este o zi portal în care puteți să calmați lucrurile și puteși să vă ansamblați mult mai corect cu acea persoană.
Leu
Leii vor fi foarte confortabili cu această nouă repoziționare a lui Neptun și vor veni, către nativii Leu, foarte multe acțiuni. Pe cât de nostalgici au părut nativii Leu în ultima perioadă și, pe undeva, pierduți în propriile gînduri și propriile probleme, iată a venit momentul să-i găsim foarte doritori să se implice în tot felul de acțiuni, activități, puși pe fapte mari
CITEȘTE CONTINUAREA PENTRU TOATE ZODIILE AICI