Media

Andreea Esca, în doliu, după ce a pierdut una dintre cele mai dragi persoane. Știrista a vrut să se afle de la e

Andreea Esca a împărtășit recent cu urmăritorii săi o veste dureroasă, anunțând dispariția uneia dintre persoanele care au avut un impact major asupra formării sale. Prezentatoarea de știri a făcut un omagiu emoționant învățătoarei sale, doamna Maria Stavăr, cea care i-a fost alături la începuturile drumului său educațional.

Într-o postare încărcată de emoție pe rețelele sociale, Esca a transmis:

„Foarte tristă să rămân fără niciuna dintre profesoarele mele de suflet… După Tariana Ivanovici, ‘doamna de engleză’, s-a dus de curând și învățătoarea mea. Pentru cei care doresc să își ia la revedere de la doamna Maria Stavăr, mâine, la ora 11, va fi slujba, la Biserica Grădina Icoanei, apoi înmormântarea, la Cimitirul Fundenii Doamnei, str. Meterezului 50”.

Mesajul său a fost primit cu numeroase reacții de susținere din partea comunității online și a foștilor elevi ai învățătoarei, care au rememorat cu emoție impactul avut de aceasta asupra vieților lor.

De-a lungul timpului, Andreea Esca a vorbit în repetate rânduri despre rolul esențial pe care l-au avut profesorii în parcursul ei personal și profesional. Într-un podcast organizat de Academia de Studii Economice, jurnalista a subliniat convingerea sa profundă că o educație de calitate nu poate exista fără profesori dedicați, cu vocație.

„Eu cred foarte mult în educație. Dar cred foarte mult în profesori. Nu poți beneficia de o educație cumsecade dacă nu ai profesori cu har. Poți avea o materie interesantă, dar să nu-ți placă dacă ai un profesor slab. Și să nu înveți, pur și simplu, pentru că acel profesor nu are pasiune, nu are chef, vine la școală doar pentru că nu are altceva de făcut.”

Andreea Esca a vorbit cu recunoștință despre sprijinul primit de la doamna Maria Stavăr, care a încurajat-o constant să își urmeze visurile, implicând-o în activități extracurriculare precum teatrul și filmul.

De asemenea, a amintit și de profesoara sa de engleză, Tariana Ivanovici, o figură luminoasă din perioada comunistă, care reușea, prin metode inovatoare, să stârnească pasiunea pentru limba engleză în rândul elevilor. Cu ajutorul unui laborator fonic din școală, aceasta le punea casete pentru a le arăta diferențele de pronunție dintre britanici și americani și organiza scenete care făceau învățarea o adevărată plăcere.

„Am făcut multe lucruri în viață datorită învățătoarei mele. Credea în mine, îmi spunea că pot face orice. Mă ducea la teatru, la film. Iar profesoara de engleză, pe timpul comunismului, ne aducea casete și ne învăța diferențele de pronunție. Făceam scenete, era ca și cum nu făceam școală. Toți am învățat engleză și ne-am îndrăgostit de ea. Am reușit pentru că am avut norocul să întâlnim oameni care iubeau ceea ce făceau.”

Pierderea doamnei Maria Stavăr este, fără îndoială, o pagină tristă în povestea de viață a Andreei Esca, dar și un prilej de a reaminti importanța pe care o pot avea profesorii dedicați în destinul unui copil.

01
Cristiana Furtuna
Experiență de 10 în presa din România. Reporter și redactor la o televiziune locală din Galați, iar după ce a descoperit presa online, a ocupat mai multe poziții la publicații online: redactor, social media manager, editor coordonator.

    Comments are closed.