Pe 11 aprilie, Biserica Ortodoxă îl prăznuiește pe Sfântul Calinic de la Cernica, ocrotitorul celor aflaţi în mari nevoi şi suferinţe. Indiferent de problema care te apasă, roagă-te, azi, Sfântului Calinic şi vei obţine ajutor grabnic.
Sărbători religioase 11 aprilie 2025
Ortodoxe: Sfântul Ierarh Calinic de la Cernica
Greco-catolice: Sf. ep. m. Antipa al Pergamului
Romano-catolice: Ss. Stanislau, ep. m.; Gemma Galgani, fc.
Calendar ortodox 11 aprilie 2025. Cine a fost Sf Calinic de la Cernica
Sfântul Ierarh Calinic de la Cernica s-a născut în București, pe 7 octombrie 1787, și a primit la botez numele Constantin. La vârsta de 20 de ani, decide să ia calea mănăstirii și ajunge la Cernica. La cererea duhovnicului său, tânărul Constantin devine monahul Calinic.
La mănăstirea Cernica a fost ieromonah, preot și stareț timp de 31 de ani. În anul 1850, este ales în fruntea episcopiei Râmnicului. Această episcopie funcționa la Craiova și fusese mutată în urma incendiului din 1847. Reclădind catedrala episcopală de la Râmnicu-Vâlcea, s-a mutat aici în 1857, unde a păstorit până în 1868.
Sfântul Ierarh Calinic a ridicat și Mănăstirea Frăsinei, scrie crestinortodox.ro. A fost îngropat la Mănăstirea Cernica, în tinda Bisericii „Sfântul Gheorghe“. Moaștele Sfântului Calinic se află la mănăstirea Cernica.
Calendar ortodox 11 aprilie 2025. Rugăciunea Sfântului Calinic pentru depăşirea nevoilor şi suferinţelor
De Dumnezeu purtătorule, părintele nostru Calinic, povăţuitorule al călugărilor, podoaba cuvioşilor şi lauda arhiereilor, ajutătorule al celor din nevoi şi făcătorule de minuni!
Cu nevoinţele tale chip de sfinţenie te-ai arătat, iar acum cu îngerii în ceruri te veseleşti; cu care roagă pe Milostivul Dumnezeu să ne dăruiască nouă vindecare grabnică și mântuire.
Cu întărire Dumnezeiască împărtăşit fiind, părinte, goneşte întunericul sufletului meu, ca să laud după cuviinţă lupta ta cea bună împotriva nevăzuţilor vrăjmaşi, a patimilor trupului şi a lumeştilor deşertăciuni.
Primeşte, preasfinte, cântarea şi rugăciunea noastră, a celor nevrednici și aflați la vremuri de mari încercări şi caută din înălţimea cerului spre cei ce cu credinţă şi cu dragoste cinstesc sfântă pomenirea ta. Amin!