Știri

Decizia lui Vladimir Putin – „Ordon oprirea războiului”

Rusia încetează toate operațiunile militare de la 19 aprilie, ora locală 18:00 (17.00 în România), până la 21 aprilie, ora 00:00, ora Moscovei.

„Pe considerente umanitare, astăzi, de la ora 18:00 [ora Moscovei] până la ora 00:00 [ora Moscovei], de duminică până luni, partea rusă declară un armistițiu de Paște. Ordon ca toate acțiunile militare să fie oprite în această perioadă”, a declarat șeful statului la o întâlnire cu șeful Statului Major General, Valeri Gerasimov, după declararea armistițiului, potrivit agenției de stat Tass., dar și Le Monde.

Putin a declarat că presupune că Ucraina va urma exemplul Rusiei, dar i-a spus șefului Statului Major al Rusiei, Valeri Gerasimov, să pregătească trupele ruse pentru a respinge orice încălcare a armistițiului de către Kiev. Trupele trebuie să fie pregătite să respingă orice provocări ale inamicului, orice acțiuni agresive, a subliniat liderul rus.

Putin acuză Kievul de încălcarea unei înțelegeri

În aceeeșai conferință în care a anunțat armistițiul de Paște, Putin a acuzat Ucraina că a încălcat de peste 100 de ori moratoriul privind atacurile împotriva instalațiilor energetice.

„Știm că regimul de la Kiev a încălcat acordul privind neatacarea infrastructurii energetice de peste 100 de ori, după cum mi-ați raportat”, a declarat el în cadrul întâlnirii cu Valeri Gerasimov.

Putin a ordonat ca acest lucru să fie luat în considerare în timpul armistițiului de Paște. „Vă cer să fiți extrem de atenți și adunați, să fiți pregătiți pentru un răspuns imediat în întregime”, a spus șeful statului.

Situația din Kursk și Belgorod

Înainte de a anunța armistițiul, Vladimir Putin l-a însărcinat pe șeful Statului Major să întocmească un raport separat despre eliberarea regiunii Kursk și a altor zone de frontieră.

„Cu privire la zonele de frontieră – regiunile Kursk și Belgorod – după finalizarea operațiunilor de luptă pentru eliberarea acestor teritorii, prezentați un raport separat”, a spus Putin după ce a ascultat raportul comandantului militar cu privire la situația eliberării teritoriilor capturate anterior.

Generalul Gerasimov a precizat că armata rusă a eliberat partea principală a regiunii Kursk. „În zonele din regiunea Kursk, unde forțele armate ucrainene au invadat. Partea principală a teritoriului regiunii, unde a avut loc invazia, a fost acum eliberată. Este vorba de 1.260 de kilometri pătrați, 99,5%”, a declarat Gerasimov.

Ucrainenii au încercat o nouă încursiune

Unitățile ucrainene au încercat să pătrundă pe teritoriul Federației Ruse în zonele Demidovka și Popovka din regiunea Belgorod, a acuzat generalul.

„După ce a eșuat în zona de frontieră Kursk, inamicul a încercat să pătrundă în regiunea Belgorod în zonele așezărilor Demidovka și Popovka. Acestea sunt adiacente regiunii Kursk. Încercările de a pătrunde pe teritoriul nostru de către forțe inamice semnificative au fost zădărnicite. În prezent nu există niciun inamic în zona Demidovka, întregul teritoriu de acolo a fost curățat. Grupuri mici separate de până la 12 persoane care s-au infiltrat sunt în pădurea de la sud de Popovka. Ele sunt blocate, sunt distruse, iar aceste zone au fost izolate”, a declarat Gerasimov.

03
Vlad Patrik
Vlad Patrik este un tânăr jurnalist cu 10 ani experiență în presa online. S-a alăturat echipei fresh24.ro în luna aprilie 2025

    Comments are closed.