Retailerul francez Carrefour va închide hipermarketul din Sun Plaza, unul dintre cele mai mari din România, la mijlocul lunii mai, potrivit wall-street.ro. Astfel, locuitorii din cartierul Berceni vor mai putea face cumpărături în acest magazin doar până pe 19 mai 2025.
Decizia vine în contextul unui amplu proces de renovare a mall-ului Sun Plaza, au precizat reprezentanții Carrefour. „Procesul de renovare propus necesită eliberarea spațiului pe o perioadă extinsă, ceea ce nu ne mai permite să asigurăm continuitatea experienței de cumpărături pentru clienții noștri”, au explicat aceștia.
Carrefour Sun Plaza are o suprafață de aproximativ 11.300 de metri pătrați și este unul dintre cele mai mari hipermarketuri din București. Magazinul a funcționat anterior sub brandul Cora, până în 2023, când Carrefour a preluat toate cele 10 hipermarketuri Cora din România de la grupul belgian Louis Delhaize (deosebit de Ahold Delhaize, proprietarul rețelei Mega Image).
Înainte de închidere, Carrefour oferă reduceri de până la 75% pentru aproximativ 700 de produse, ca parte a procesului de lichidare a stocurilor. După retragerea Carrefour, spațiul actual va fi redistribuit altor retaileri, atât din domeniul alimentar, cât și din alte sectoare comerciale, conform sursei citate.