Administrație și Politică

Mesaj de urgență de la Ilie Bolojan pentru toți românii

Președintele interimar Ilie Bolojan a mulțumit, luni, într-o postare în pagina sa de Facebook, tuturor celor care au contribuit la buna desfășurare a alegerilor prezidențiale de duminică. El i-a enumerat atât pe românii care au ales să se prezinte la vot, cât și autoritățile electorale, observatorii, forțele de ordine și personalul administrativ. În mesajul său, el subliniază că s-au organizat alegeri libere, corecte și transparente.

„Într-o perioadă în care încrederea cetățenilor în instituții este pusă la încercare, acest exercițiu democratic este o dovadă clară că România funcționează și că atunci când ne asumăm responsabilitatea cu seriozitate și bună credință, putem oferi cetățenilor motive de încredere”, arată Bolojan.

„Fiecare alegere bine organizată ne apropie mai mult de o societate în care cetățeanul simte că vocea lui contează, că este respectat și că statul lucrează în slujba lui. În numele instituției pe care o reprezint, dar mai ales în calitate de român, vă mulțumesc tuturor celor care ați făcut posibil acest lucru”, a mai transmis președintele interimar.

Potrivit numărătorii practic încheiate, atât în interiorul, cât şi în exteriorul ţării, liderul partidului naţionalist populist AUR a câştigat cu 41% din voturi, aproape de două ori mai mult decât cel mai apropiat rival al său, primarul Bucureştiului, cu care se va confrunta în turul al doilea şi decisiv al alegerilor, pe 18 mai.

Mesaj integral:

Mulțumesc tuturor celor care au contribuit la buna desfășurare a acestui scrutin – autorităților electorale, observatorilor, forțelor de ordine, personalului administrativ și fiecărui român care a ales să se prezinte la vot.

Prin efortul și implicarea dumneavoastră, am reușit să organizăm alegeri libere, corecte și transparente.

Într-o perioadă în care încrederea cetățenilor în instituții este pusă la încercare, acest exercițiu democratic este o dovadă clară că România funcționează și că atunci când ne asumăm responsabilitatea cu seriozitate și bună credință, putem oferi cetățenilor motive de încredere.

Fiecare alegere bine organizată ne apropie mai mult de o societate în care cetățeanul simte că vocea lui contează, că este respectat și că statul lucrează în slujba lui.

În numele instituției pe care o reprezint, dar mai ales în calitate de român, vă mulțumesc tuturor celor care ați făcut posibil acest lucru.

0122
Vlad Patrik
Vlad Patrik este un tânăr jurnalist cu 10 ani experiență în presa online. S-a alăturat echipei fresh24.ro în luna aprilie 2025

    Comments are closed.