Administrație și Politică

Primul interviu acordat de George Simion. Decizia candidatului legat de CCR și șefii serviciilor

Liderul AUR George Simion, care a câștigat primul tur al alegerilor prezidențiale cu 40,96% dintre voturi, a explicat într-un interviu pentru Financial Times duminică noaptea cum îl va pune pe fostul candidat prezidențial de extremă dreapta Călin Georgescu premier dacă va câștiga și turul II. Potrivit ziarului britanic, cu Simion președinte, stabilitatea politică relativă a României din ultimii ani ar putea fi pusă în pericol.

Simion, descris de Financial Times ca „un populist de dreapta pro-Trump”, a înșirat o serie de atribute ale președintelui atunci când a fost întrebat cum anume va proceda pentru a-l numi pe Georgescu într-o funcție de conducere, după cum a promis și în discursul înregistrat difuzat după exit-poll.

„Într-o democrație, lași poporul să decidă”, a spus Simion. „Așadar, ca președinte, pot schimba membrii Curții Constituționale, membrii serviciilor secrete, astfel încât să pot asigura alegeri corecte și pot fi un mediator pentru a găsi majoritatea în parlament. Acesta este modul în care ne putem gândi să-l avem [pe Georgescu – n. red] ca… prim-ministru”.

În al doilea tur, se așteaptă ca Nicușor Dan să încerce să formeze o alianță a tuturor forțelor principale pentru a-l învinge pe Simion, dar s-ar putea să întâmpine dificultăți în acest sens, notează Financial Times.

„Nu sunt prea îngrijorat de o astfel de alianță”, a spus Simion. „Aceasta este doar o bombă fumigenă, o diversiune [de la faptul – n. red] că nu sunt extremist, huligan, izolaționist, cum încearcă să mă prezinte unii”.

Ce zice presa internațională: Stabilitatea României cu Simion președinte

Cu Simion președinte, stabilitatea politică relativă a României din ultimii ani ar putea fi pusă în pericol, scrie ziarul britanic, întrucât România ar putea ajunge să semene cu alte state din estul UE, cum ar fi Ungaria și Slovacia, care pun la îndoială în mod deschis valorile Uniunii Europene și au legături neclare cu țări precum Rusia.

În al doilea tur, Simion ar putea atrage alegători din rândul susținătorilor fostului premier Victor Ponta, un politician de stânga devenit fan al lui Trump, care a câștigat duminică 13,05% din voturi, notează Financial Times.

Georgescu, care obținuse peste 40% în turul I al alegerilor prezidențiale de anul trecut, a mers împreună cu Simion să voteze duminică într-o suburbie a Bucureștiului. În fața secției de votare, unii susținători au scandat sloganuri pro-Georgescu.

Decizia Curții Constituționale de a anula alegerile anul trecut a împins România într-o criză politică într-un moment sensibil, în care țara are nevoie urgentă de reforme, deoarece se luptă să țină în frâu cel mai mare deficit bugetar al UE, notează ziarul britanic. După anularea alegerilor, agenția Moody’s a revizuit perspectiva ratingului de credit de la pozitivă la negativă, mai notează Financial Times.

059

Comments are closed.