Știri

Monica, soția lui Ionel Ganea, despre băiețelul lor de 2 ani aflat în comă indusă după accidentul de vineri: „„Medicii sunt rezervați… Îmi pare rău”. Ce i-a rugat micuțul pe părinți chiar înainte de tragedie

Un accident rutier grav a avut loc vineri dimineața între Hurez și Făgăraș, implicați fiind Ionel Ganea și pe fiul său în vârstă de 2 ani, Alexandru. Monica Ganea, mama copilului, a oferit detalii despre starea celui mic, pentru Sport.ro.

Accidentul s-a produs când mașina condusă de Ionel Ganea a intrat în coliziune cu un autoturism staționat pe marginea drumului. În urma impactului, micuțul Alexandru, care se afla pe scaunul din dreapta, a suferit traumatisme la cap. Monica Ganea, soția lui Ionel și mama lui Alexandru, a oferit detalii despre evenimentele care au precedat accidentul.

„În dimineața accidentului, copilașul s-a trezit la 7 și jumătate și striga încontinuu după tăticul lui. L-am sunat pe Ionel și a venit și l-a luat cu el, au dus împreună fetița la scoală!”, a declarat Monica Ganea.

Monica Ganea a explicat că Alexandru dorea inițial să meargă la mănăstire, dar părinții i-au promis că îl vor duce duminică.

„A înțeles și a vrut la mami… În drum spre mami s-a întâmplat nenorocirea”, a adăugat ea. Ea a ridicat și întrebări despre circumstanțele accidentului: „Ce mă surprinde este ca nimeni nu se întreabă ce căuta acea mașină oprită pe marginea drumului fără a avea avariile pornite și fără niciun fel de semnalizare – triunghi!”.

Monica Ganea a exprimat frustrare față de modul în care presa a tratat incidentul: „De două zile citesc în presă zeci de articole care îl acuză pe soțul meu, deși cred că aș fi singura îndreptățită să o fac și nu simt asta absolut deloc”.

„Ionel a fost și este pentru Alexandru cel mai bun tată de pe pământ! A dormit cu el în fiecare noapte de când s-a născut – uneori dormeam toți trei, dar ei doi au dormit împreună mereu, pentru că eu trebuia să merg a doua zi la cabinet”, a expicat ea. Întrebată despre starea actuală a copilului, Monica Ganea a răspuns scurt: „Medicii sunt rezervați… Îmi pare rău, nu mai pot să vorbesc”.

044
Cristiana Furtuna
Experiență de 10 în presa din România. Reporter și redactor la o televiziune locală din Galați, iar după ce a descoperit presa online, a ocupat mai multe poziții la publicații online: redactor, social media manager, editor coordonator.

    Comments are closed.