Știri externe

Vladimir Putin s-a hotărât, în sfârșit. Ucrainei nu-i vine să creadă

Președintele Vladimir Puțin ar putea accepta o întâlnire directă cu omologul său ucrainean, Volodimir Zelenski, doar cu anumite condiții. Purtătorul de cuvânt al Kremlinului susține că o posibilă întâlnire ar putea avea loc dacă vor fi atinse anumite acorduri prealabile, potrivit News.ro, care citează Reuters.

Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, nu a precizat ce tip de acorduri ar trebui să fie încheiate pentru ca o astfel de întâlnire să aibă loc. Cei doi lideri din Rusia și Ucraina nu s-au mai întâlnit față în față din decembrie 2019.

Declarația din partea Rusiei vine după ce Volodimir Zelensky l-a provocat public pe Vladimir Puțin să se întâlnească cu el în Turcia în această săptămână.

Președintele rus a trimis o delegația de oficiali în Turcia, care s-au întâlnit vineri cu negociatorii ucraineni, fiind primul dialog bilateral direct de la începutul războiului.

Negocierile, încheiate după mai puțin de două ore

Negocieri directe între Rusia şi Ucraina au început vineri, la Istanbul, o premieră de la primele săptămâni de după lansarea invaziei ruse a Ucrainei în 2022. Discuțiile s-au încheiat rapid, surse ucrainene declarând pentru Reuters că cerințele Rusiei sunt „rupte de realitate”. Cele două părți au convenit însă asupra unui schimb de prizonieri.

Ministrul de externe al Turciei, Hakan Fidan, care a prezidat discuțiile de astăzi dintre oficialii ucraineni și ruși la Istanbul, a declarat că întâlnirea de vineri a fost o „zi importantă pentru pacea mondială”.

Într-o declarație postată pe X, Fidan a declarat că ambele părți au convenit să facă schimb de 1.000 de prizonieri de război fiecare, ca o „măsură de consolidare a încrederii”.

Oficialii ruși și ucraineni au convenit, de asemenea, să „împărtășească în scris cu cealaltă parte condițiile care ar face posibilă obținerea unei încetări a focului”, a scris el, adăugând: „De asemenea, părțile au convenit în principiu să se întâlnească din nou.” El a adăugat că Turcia va continua să „depună toate eforturile pentru a face posibilă obținerea unei păci durabile între Rusia și Ucraina”.

0160
Vlad Patrik
Vlad Patrik este un tânăr jurnalist cu 10 ani experiență în presa online. S-a alăturat echipei fresh24.ro în luna aprilie 2025

    Comments are closed.