Maria Folea are 44 de ani, este medic psihiatru la Iași și a trăit, vreme de aproape două decenii, cu frica în sân. A fost prima soție a lui Robert Lupu, bărbatul care avea să ajungă în atenția publică drept criminalul din Cosmopolis.
Într-un interviu exclusiv pentru Antena3.ro, Maria povestește cum a început coșmarul la 15 ani și cum a scăpat, la limită, după 12 ani de relaţie, din cercul vicios al fricii, abuzului, controlului, ameninţărilor cu moartea. Şi cum prima noapte liniştită a fost cea în care a aflat, de la televizor, că fostul ei soţ nu mai respiră.
„La 15 ani m-a agățat în liceu”
„Povestea mea cu acest domn a început în 1995-1996, când aveam 15 ani, iar el 20. L-am cunoscut în liceu. Pe vremea aia nu erau restricții: intra cine voia, ieșea cine voia. Așa agăța copile. Pe mine m-a abordat cu floricele, m-a întrebat la ce clasă sunt, iar apoi a tot început să mă caute”, îşi aminteşte Maria.
Pentru adolescenta de atunci, diferența de vârstă nu părea ceva ieșit din comun: „Multe fete aveau relații cu băieți mai mari. Nu părea nimic anormal”.
Vremurile erau de aşa natură. Violenţa fizică în relaţii era ceva normal, cumva. Nu se vorbea prea mult despre asta în spaţiul public.
Primele semne: gelozie, control, manipulare
Relația a evoluat rapid către posesivitate extremă.
„Trebuia să știe tot timpul unde sunt, cu cine vorbesc, ce fac. Au început accesele de impulsivitate și controlul psihologic”, spune Maria Folea.
„Violența fizică nu era zilnică, dar a existat”
Ea nu ascunde faptul că a fost lovită.
„Au fost cam zece episoade de violență în 12 ani. Nu erau lovituri zilnice, dar îmi mai trăgea câte o palmă, destul de puternic. După fiecare episod, își cerea scuze și încerca să minimalizeze: ‘Asta nu e bătaie. Bătaie e când ajungi la spital’”, îi spunea Robert.
Teroarea psihologică permanentă: „Făcea lucruri la limita legii”
Totuşi, mai frică îi era nu de bătăi, ci de lucrurile pe care le făcea, de presiunea psihologică, de ameninţările cu moartea.
„Îmi era mai teamă de jocurile psihologice decât de violența fizică. Făcea lucruri la limita legii. Venea la ușa apartamentului, băga beţe de chibrituri ude în gaura cheii, care se umflau şi făceau yala respectivă de nefolosit. Mai scotea siguranțele de pe scară, să rămânem fără curent, mă ținea într-o continuă tensiune. Mă ameninţa că îi spune tatălui meu”, povesteşte femeia.
La acea vârstă, Maria era prinsă între două frici: cea faţă de iubitul violent şi cea faţă de tatăl sever, care o certa. A încercat de mai multe ori să plece. Însă fiecare tentativă de despărţire aducea o nouă serie de amenințări. Cu moartea. Şi cu detalii.
„Inițial părea că acceptă. După două-trei zile începeau dramele: scrisori, amenințări. Mă amenința că mă omoară pe mine și familia mea. Îmi povestea cum o va face”, îşi aminteşte femeia.
Şi, ca să arate că el chiar îşi va pune în aplicare ameninţările, i-a omorât pisicile.
Tentativa de otrăvire: cafeaua cu diazepam
Maria Folea a reuşit cumva să se desprindă de Robert Lupu când s-a înscris la facultate, la Iaşi. Deşi într-o ultimă întâlnire acesta a încercat să o otrăvească.
„Mi-a dat o cană cu cafea. Când am vrut să beau, mi-a smuls-o din mână și a băut-o el. După câteva minute, mi-a spus: ‘Aia era pentru tine. Erau zece comprimate de diazepam dizolvate.’ A început să i se facă rău. Am sunat la ambulanță, l-au dus la spital”, îşi aminteşte ea.
Reapariția în cabinetul de psihiatrie
Ani mai târziu, Robert a apărut la cabinetul ei, programat sub un nume fals. El a descris această scenă într-o carte publicată de el. În varianta lui, era vorba de o povestea de dragoste neterminată. În realitate, reîntâlnirea cu el a îngrozit-o pe Maria.
„În momentul în care asistenta mi-a spus că a venit domnul Lupu, am înțeles cine e. Am încercat să păstrez o atitudine profesională. După consultație, abia când am ajuns acasă, m-au apucat tremurăturile”, spune ea.
Frica permanentă: „Mă uitam mereu în stânga și în dreapta”
Şi, chiar dacă la acel moment a gestionat situaţia din punct de vedere profesional, Maria mărturiseşte că întotdeauna i-a fost frică de el. Până sâmbăta trecută, când a aflat la ştiri că s-a sinucis.
„Fratele meu mi-a trimis link-ul în care scria că era căutat. Mi-am propus ca a doua zi, duminică, să mă duc la poliţie, dacă nu îl vor prinde. M-am gândit că eu urmez. Că are o listă undeva şi că va veni după mine. Iar a doua zi era 1 Iunie, voiam să ies cu fetiţa afară, să se bucure de ziua asta. Mai târziu, în aceeaşi seară, am aflat că s-a sinucis. Am simțit că mi s-a luat o piatră de pe inimă. Îmi pare rău pentru fata care a fost ucisă, pentru familia ei. Şi pentru familia lui, că nu ei sunt de vină că el era psihopat”, a declarat Maria Folea.
Diagnosticul: psihopatie antisocială
Ca medic psihiatru, Maria e categorică: „Avea tulburare de personalitate antisocială – adică psihopatie. Cu astfel de oameni nu ai ce să faci. Nu se consideră bolnavi, nu ajung la terapie. Ei nu văd nicio problemă la ei”.
Şi are un mesaj pentru părinţi şi fetele aflate în aceeaşi situaţie ca a ei sau a Teodorei: „Părinții trebuie să fie suficient de apropiați încât copilul să poată spune orice, fără teamă. Fetele, la rândul lor, trebuie să înțeleagă că acești bărbați toxici știu să se muleze pe vulnerabilitățile lor.”
Despre vinovățiile false: „Victimele nu sunt de vină”
Totodată, mediul online e plin de comentarii în care femeia ucisă e găsită vinovată. Apoi autorităţile.
„Am trăit pe pielea mea stigmatizarea. În loc să căutăm vinovați în victime sau în familiile lor, trebuie să înțelegem gravitatea acestor abuzuri. Nimeni nu e pregătit să prevină astfel de tragedii, iar autoritățile sunt adesea neputincioase în fața lor. Nu ai cum să controlezi aşa ceva”, mai spune Maria Folea.
