Declarațiile publice ale președintelui României, Nicușor Dan, sugerează că totul merge ca uns la Palatul Cotroceni. „Eu sunt foarte fericit că toate partidele cu care suntem în discuţie vor să intre la guvernare” declara astăzi președintele, exprimându-și încrederea că luni se vor finaliza discuţiile. Dar, conform unor surse citate de Digi24, întâlnirea de astăzi de la Palatul Cotroceni s-ar fi amânat. Se pare că ar exista un blocaj în negocieri. Conform sursei citate, PNL ar păstra, în viitorul Guvern, Internele, Educația, Energia și Mediul. Dar împărțirea ministerelor nu e singura discuție pe masă. Ilie Bolojan se pare că nu vrea un sistem rocadă cu PSD, de exemplu, asta deși lideri ai PNL și USR au făcut, în mod repetat, apel la social-democrați să-și asume guvernarea sau declarații publice precum ”fără PSD nu se poate”.
Cu toate că, public, primim o agendă concretă și termene limită, în special din partea președintelui țării, se pare că negocierile nu ar merge în direcția bună, mai arată sursele citate. Dovadă stă și mesajul vicepreședintelui PSD, Victor Negrescu, din urmă cu puțin timp:
”Este multă tensiune în spațiul public în ultimele zile. Intoxicări, fraze trunchiate, jocuri de culise și o dorința parcă acerbă de a genera tensiuni inutile în discuțiile privind formarea coaliției guvernamentale. Speram să vorbim despre proiecte și măsuri, după model german. Rămân fidel necesității de a face politică altfel.
Simt astfel nevoia de a oferi câteva clarificări:
1. Toate partidele pro-europene și președintele României au solicitat venirea PSD la guvernare, deși, în partid, majoritatea colegilor susțineau intrarea în opoziție (constructivă) inclusiv pentru a bloca riscul creșterii extremiștilor.
2. În ultimele săptămâni a trebuit sistematic să explicăm că nu fuge nimeni de responsabilitate, și nu a fugit nimeni. Am considerat că e și o responsabilitate personală să explic în spațiul public faptul că trebuie un program detaliat și decise măsurile, nu funcțiile. Mai mulți colegi din PSD au fost sunați din zona PNL să se propună rotativa, idee pe care inițial nu am agreat-o.
3. PNL a votat ca Ilie Bolojan să fie premier. Discuțiile între partide nici nu începuseră.
4. PSD a început discuțiile cu partidele cu un mandat deschis. PSD este, conform rezultatului dat de români la alegerile parlamentare de acum câteva luni, cel mai mare partid parlamentar. Atragerea unor parlamentari neafiliați a crescut ponderea PSD în Parlament. Recunosc că am mai fost criticat în trecut pentru faptul că tradițional nu sunt, din rațiuni morale și ideologice, un adept al acestor mișcări. Colegii din Parlamentul României pot explica mai bine aceste mutări.
5. Situația nu este ușoară pentru România. Trebuie luate niște decizii urgent. Toți cei de bună credință suntem mobilizați pentru a găsi soluții la problemele importante cu care ne confruntăm, precum Salina Praid sau evitarea blocării fondurilor europene.
6. Liderii se întâlnesc cu președintele României. PNL votează în partid că acum acceptă orice scenariu. Se discută despre ultimele negocieri în Partidul Social Democrat. Ni se comunică faptul că domnul Ilie Bolojan refuză funcția de premier în sistem rocadă. Asta înseamnă că nu mai contează nici telefoanele insistente primite, nici că PSD a fost pe primul loc la alegerile parlamentare. Sunt dezamăgit să aflu acest dublu discurs.
Pentru unii așa se negociază. Pentru mine este despre interesul României în a avea un guvern stabil și serios cu care să recâștigăm încrederea românilor în democrație și parcursul nostru european. Remarcile ironice cu privire la aceste jocuri de culise din cadrul unora din multiplele discuții telefonice informale cu colegii de partid apar în presă scoase din context. Doar anumite persoane sunt menționate și nu sunt contactat de presă pentru un punct de vedere. Se creează tensiuni inutile și falsa impresie că am eu ceva cu Ilie Bolojan. Nu am nimic cu el și îl respect pentru cele realizate. Am mai declarat public aceste lucruri. De altfel, e foarte probabil să fie premier cu voturile PSD. Dacă o să fie cazul, voi susține toate proiectele bune pentru România. Însă, eu o să țin, în continuare, la principii și, cum e normal, la propriul partid. Am avut curajul să spun când Klaus Iohannis sau Traian Băsescu greșeau, nu o să îmi fie frică acum.
7. Propunerea mea prin care salvăm proiectele nefinalizate și miliarde de euro din PNRR este preluată de Comisie. Proiectele pot continua cu alte programe europene, iar fondurile din PNRR necheltuite pot fi realocate către alte investiții ce pot fi implementate rapid. O oportunitate pentru România. Dar tot de informațiile pe surse se vorbește.
8. Concluzia este că nu prea contează intențiile bune în politică. Nici nu mă mai miră imaginea proastă pe care o are clasa politică. Jocuri de culise și mize strict personale. Ca democrat, nu voi crede niciodată în lideri providențiali. Nu e o critică. Sunt convins că avem nevoie astăzi de o echipă guvernamentală compusă din profesioniști susținută în Parlament. Sunt, de asemenea, încrezător că PSD are mulți oameni de calitate care pot face față la orice provocare.
9. Oamenii s-au săturat de scandaluri și de jocuri politice. Este esențial să ne concentrăm pe ce are nevoie România. Colegii din administrația locală au nevoie de sprijin pentru a continua proiectele cu fonduri europene și investițiile, fără de care comunitățile lor vor avea de suferit. Este timpul să lăsăm în urmă tensiunile și să ne dedicăm interesului cetățenilor, care așteaptă rezultate palpabile și nu mai suportă conflictele sterile dintre partide.
Între timp, continui munca la proiectele europene concrete pe care le am pentru România. Suntem doar la început. În următoarea postare vă voi vorbi despre amendamentele mele care vor simplifica accesul la fonduri europene”.