Administrație și Politică

PSD face o mutare la care nu se aștepta nimeni. Cutremur major pe scena politică

Sorin Grindeanu, președintele interimar al PSD, a confirmat marți că nu s-a ajuns la niciun consens între partidele PSD, PNL, USR și UDMR, după consultările cu președintele Nicușor Dan de la Palatul Cotroceni. Acesta a precizat că, în continuare, pentru PSD toate variantele politice sunt posibile, „de la a da premierul, până la a trece în opoziție”.

Eşec total la negocierile purtate de Nicușor Dan cu Ilie Bolojan, Sorin Grindeanu, Kelemen Hunor și Dominic Fritz. După trei ore de discuții la Palatul Cotroceni, liderii au plecat fără niciun rezultat. Niciunul dintre cele patru partide nu a propus un nume de premier pentru viitorul Guvern.

„Nu am intrat pe zona politică pentru că nu am depăşit zona economică. Revin la ceea ce v-am spus, cred că la finalul săptămânii trecute, când afirmam, şi e valabil şi azi, că în continuare pentru Partidul Social Democrat toate variantele sunt posibile, de la a da premier, până a merge în opoziţie”, a declarat Sorin Grindeanu înainte de şedinţa BPN, întrebat dacă social-democraţii vor veni cu propunere de premier în cazul în care PNL nu va avea o propunere.

„Impozitarea și CASS-urile pentru pensiile mici, mijlocii, eu cred că nu-și au rostul. Și aici cam toată lumea ar trebui să fie de acord și este de acord.

Partidul Social Democrat va decide cine e prim-ministru și cine sunt miniștri. Nu ne decide altcineva în interior, cum nici noi nu decidem pe cine propune PNL ministru sau USR ministru. Astea sunt chestiuni pe care le vom face în interiorul partidului.

N-am ajuns la niciun consens, pe nicio zonă. Există un consens, cel legat de reducerea de cheltuieli pe anumite zone, pe comaseri de de instituții, pe scurt, pe a încerca să facem statul mai suplu. Aici există un consens, toată lumea este de acord. Dar nu cu decizii pe care să le luăm așa, din birou, domnule, reducem scurt cu 5% angajați, nu știu, dau un exemplu, în administrația publică locală.

Poate e nevoie, dacă se face o analiză, fiindcă nu poți, din pix se ia asemenea decizii, să poți reduce cu 10% și e nevoie de 10%. De aceea spun că deciziile acestea trebuie să fie foarte bine cântărite și toată lumea își dorește acest lucru.

Pare că ne ducem spre o zonă de consens. Haideți să vedem mâine seară. După-masă se vor relua discuțiile. De aceea am considerat necesar ca echipa care a negociat diverse scenarii timp de o săptămână la Cotroceni să prezinte Biroului Permanent Național aceste scenarii și în zilele următoare, azi și mâine să încercăm să ajungem la consens.”, a declarat Sorin Grindeanu.

Președintele interimar al PSD a mai precizat că partidul pe care îl conduce nu susținea taxa pe tranzacții bancare.

Aseară, Dominic Fritz i-a băgat în sedință pe colegii săi, după negocierile blocate și, în urmă cu scurt timp, a început ședința conducerii PSD. După acestea, tot astăzi, va avea loc o nouă întâlnire între liderii PSD, PNL, USR şi UDMR, însă fără Nicușor Dan, care a tăcut în mare parte, în cele trei ore de discuții de la Palatul Cotroceni și care astăzi se află la Cincu împreună cu Regele Felipe al Spaniei.

06

Comments are closed.