Antena 3 CNN a obținut, în exclusivitate, stenograme de la discuțiile tensionate dintre liderii PSD, USR și UDMR de la negocierile de miercuri. Tensionea a crescut în cele trei partide, iar joi PSD chiar a amenințat cu plecarea de la masa negocierilor. Potrivit unor surse politice, sunt neînțelegeri mari, iar șansele care o viitoare coaliție să fie formată din toate cele patru partide scad.
Fostul ministru USR Cristian Ghinea a avut, joi, un schimb de replici cu Adrian Câciu, de la PSD și cu Tanczos Barna de la UDMR. Asta, după ce miercuri Cristian Ghinea s-a certat cu Alexandru Rafila.
Stenograme de la negocierile de joi, de la Guvern:
Cristian Ghinea- Noi nu vrem să mai respectăm jalonul din PNRR referitor la reforma fiscală.
Adrian Câciu – Păi tu l-ai pus acolo. Trebuie să îți asumi acest lucru acum.
Cristian Ghinea- Vom renegocia acest lucru cu Comisia Europeană.
Tanczos Barna – Asta este o prostie. Pe 20 iunie, Comisia Europeană ne așteaptă cu planul fiscal, respectiv 1.1% din PIB pe partea de venituri. Dacă tu crezi că poți renegocia, te rog să te duci tu la Bruxelles pe 20 iunie că eu nu am de ce să mă mai duc.
Cristian Ghinea – Noi nu respectăm acest angajament. USR nu vrea neapărat la guvernare.
Tanczos Barna – Atunci ce mai faceți aici?!
După discuții tensionate de la Guvern, liderii PSD, PNL, USR și UDMR s-au mutat la Palatul Cotroceni, fiind convocați de președintele Nicușor Dan.
Potrivit unor surse politice, nu există garanția în acest moment că toate cele patru partide vor face parte din Guvern.
Din toate cele patru partide au fost aruncate acuzații la adresa posibililor parteneri. Mihai Fifor a amenințat că PSD va ieși din negocieri și a acuzat UDMR. De partea cealaltă, liderul UDMR Csoma Botond i-a transmis acestuia să nu se mai exprime în spațiul public pentru că nici măcar nu a participat la negocieri.
Și fostul președinte al PNL, Florin Cîțu, a cerut ca liberalii să nu mai negocieze formarea unui nou guvern
PNL trebuie să părăsească urgent negocierile atât timp cât se discută despre creșterea taxelor, a scirs acesta.
„Taxele, cu PNL la guvernare, au crescut în fiecare an între 2022 și 2025. Rezultatul? Îl vedem acum: investitorii fug, antreprenori sufocați, credibilitate fiscală prăbușită. Dacă PNL mai acceptă și acum o rundă de taxe, atunci ‘liberal’ nu mai înseamnă nimic’”, a scris, joi, pe Facebook, Florin Cîțu.
El subliniază că PNL a primit semnalul clar la alegeri, respectiv fără măsuri socialiste.
„Nu poți cere voturi de dreapta și să guvernezi ca un partid de stânga!’?”, a mai scris liberalul.
În același timp, deputatul USR Radu Miruță a atacat PSD.
„PSD, ai un pic de decență în aceste negocieri pentru Guvern!
Ai dat foc la casă, a ars cam tot, vin unii dispuși să igienizeze, nu te ceartă pentru ce ai făcut, dar nu e decent să pretinzi că soluția PSD e tot joaca cu bricheta”, a scris acesta pe Facebook.