După aproape două decenii de relație, interpretul de muzică populară Radu Ille a divorțat de Nina, mama copiilor săi. Zvonuri existau de mulți ani, ba chiar soții au depus actele de divorț încă din noiembrie 2024, dar în final și-au mai acordat o ultimă șansă. Până la urmă, însă, tot la tribunal au ajuns, iar divorțul a fost oficializat, chiar dacă au și copii împreună.
Zvonuri legate de un divorț au apărut încă din 2009, când Nina a plecat cu băiatul cu băiatul în America. Atunci, interpretul de muzică populară a negat, spunând că soției sale îi va servi această experiență pentru a învăța să managerieze. Băiatul lor are acum 18 ani, iar fata, 10 ani.
În cele din urmă, în noiembrie 2024, Radu Ille și soția sa, Nina, au depus la judecătoria Râmnicului Sărat cereri prin care cereau divorțul prin acord, semn că ambii erau de acord cu această decizie. Dar, surpriză: cererea lor a fost respinsă.
Instanța de judecată poate respinge cererea de divorț prin acord din mai multe motive, iar în cazul lui Radu Ille și al soției sale, câteva posibile explicații ar putea fi: cei doi s-au împăcat și au retras cererea, lipsa consimțământului ambilor soți, probleme procedurale sau aspecte legate de minorii implicați, scria Spynews atunci.
Iar acum, din păcate, a ieșit la iveală că Radu Ilie și Nina nu mai sunt soț și soție. La câteva luni după pronunțarea divorțului, Radu Ille a vorbit deschis despre această perioadă delicată din viața sa.
Artistul a recunoscut că și-ar fi dorit o împăcare cu fosta soție, mama celor doi copii ai săi. Cu toate acestea, realitatea a fost alta: „Omenește, și eu m-aș fi bucurat să fie așa. Oricine s-ar bucura la așa ceva. Nu credeam că se va ajunge aici, dar asta e viața, asta e situația. Mergem mai departe, îi mulțumim Bunului Dumnezeu că suntem bine, copiii sunt sănătoși, să avem putere să mergem mai departe, să fie bine’, a declarat Radu Ille, pentru Spynews.ro.
„Ninuța rămâne mama copiilor mei’
Cu voce tremurândă, interpretul a subliniat că, deși relația lor s-a încheiat, respectul față de Nina rămâne intact: „Ninuța rămâne mama copiilor mei, a fost și va fi pentru totdeauna! Niciodată n-o să pot, nici măcar cu gândul, să mă uit urât la ea sau să spun ceva urât despre ea. Doamne ferește!’.
Vizibil afectat, Radu Ille a adăugat că nu își dorește să alimenteze conflicte și că încearcă să vadă totul prin prisma credinței și a înțelegerii. „Poate Dumnezeu m-a ferit de ceva. Eu sunt un om cu picioarele pe pământ. Înainte de artist, sunt om’, a spus acesta.
„Îmi dau lacrimile când vorbesc despre treaba asta’
Mai mult decât atât, interpretul a mărturisit că, deși separarea a fost dureroasă, rugăciunile sale se îndreaptă nu doar către copiii săi și mama lui, ci și către fosta parteneră de viață: „Îmi dau lacrimile când vorbesc despre treaba asta. E mama copiilor mei’, a mai spus artistul, vizibil afectat de tot ceea ce i s-a întâmplat în ultima perioadă.