Știri

Accident îngrozitor între un microbuz plin cu oameni și o mașină. Sunt cel puțin 10 victime

Un accident rutier soldat cu zece victime s-a produs, duminică după-amiază, pe drumul naţional 29 B, în localitatea Văculeşti. Traficul rutier este blocat. Un al doilea accident a avut loc astăzi, din păcate un tânăr a intrat cu mașina într-o casă, iar șoferul a murit, detalii mai jos.

În accident au fost implicate un microbuz şi un autoturism, potrivit Agerpres.

La locul accidentului s-au deplasat pompierii din cadrul Detaşamentelor Botoşani şi Dorohoi, cu o autospecială de stingere cu modul de descarcerare, trei ambulanţe SMURD, dintre care şi cea de terapie intensivă mobilă, cinci aparţinând SAJ, dar şi autospeciala de transport personal şi victime multiple.

„Aceştia au constat faptul că în autoturism pasagera din dreapta şoferului era încarcerată. Aceasta a fost scoasă din interior de pompieri, fiind conştientă şi cooperantă. A fost preluată de un echipaj medical şi transportată la spital pentru îngrijiri medicale de specialitate. Toate cele 17 persoane care se aflau în microbuz, în momentul producerii evenimentului, erau ieşite din interior. Din cei 17 pasageri, nouă sunt transportaţi la spital, trei la Spitalul Judeţean de Urgentă Botoşani şi şase la Spitalul Municipal Dorohoi”, au precizat oficialii ISU.

Microbuzul era înmatriculat în Ucraina.

Cum s-a întâmplat accidentul

Accidentul s-ar fi produs ca urmare a pătrunderii autoturismului pe contrasens.

Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliției Române estimează reluarea circulației în jurul orei 20:00.

Amintim că, tot duminică, un motociclist a murit după ce a intrat într-un parapet de pe DN2, în zona Tulnici, iar un șofer în vârstă de 21 de ani a ajuns cu mașina în parapeții de separare a sensurilor de pe Drumul Expres 12.

Accident mortal în Maramureș. Un tânăr de 18 ani a pierdut controlul volanului și s-a izbit în zidul unei case

Un șofer începător a murit pe loc, duminică seară, pe un drum din județul Maramureș. Tânărul de 18 ani a pierdut controlul volanului într-o curbă și a intrat cu mașina în peretele unei case, pe care l-a distrus.

Nimeni din imobil nu a fost rănit în urma impactului. Acum două săptămâni, un incident similar s-a produs în zonă.

Teribilul accident s-a produs pe un drum județean din Maramureș. Tânărul șofer ar fi circulat cu viteză. Într-o curbă, a pierdut controlul volanului și a intrat în plin cu mașina, într-o casă aflată pe marginea șoselei. A distrus gardul, a dărâmat un perete al casei și s-a oprit cu botul autoturismului într-una dintre camere. Proprietarii spun că au trăit spaima vieții lor.

Localnică: „Cu viteză a venit. Așa ceva nu se mai poate, nu mai putem să ieșim la prăvălie să luăm de mâncare. Nici în casă nu mai ești în siguranță. Am auzit o bufnitură mare.”

Localnic: „Băiat tânăr a fost la volan, viteză și atunci.”

Tânărul șofer, mort pe loc

Tânărul de 18 ani, care avea permisul de doar câteva săptămâni, a murit pe loc, în vehiculul făcut bucăți.

Adriana Șanta, ISU Maramureș: „Pompierii au intervenit pentru extragerea victimei din mașina rămasă încarcerată, însă, din păcate, aceasta prezenta leziuni incompatibile cu viața.”

Familia, care era în casă în acel moment, nu a avut nevoie de îngrijiri medicale.

Localnicii povestesc că, în urmă cu doar două săptămâni, în zonă a avut loc un incident similar.

Localnică: „Câți trebuie să mai moară ca să se facă ceva? Tot accident, acum două săptămâni. Stăm în casă, ne omoară. În curte nu putem sta, sunt copii, sunt bătrâni.”

Trupul neînsuflețit al tânărului a fost transportat la morgă, pentru efectuarea necropsiei. Polițiștii continuă cercetările.

05
Vlad Patrik
Vlad Patrik este un tânăr jurnalist cu 10 ani experiență în presa online. S-a alăturat echipei fresh24.ro în luna aprilie 2025

    Comments are closed.