Președintele UDMR a declarat, luni, la Digi24, că, indiferent dacă va fi scris pe o foaie de hârtie sau nu, o rotativă guvernamentală va avea loc. Kelemen Hunor a explicat că, având în vedere măsurile fiscal-bugetare pe care viitorul premier va fi obligat să le ia, este greu ca un prim-ministru să rămână în funcție trei ani și jumătate, până la următoarele alegeri. El a susținut că, în absența demersurilor pentru un stat mai eficient și servicii mai bune, „vine rotativa naturală, fără să ai scris pe hârtie”.
Kelemen Hunor nu crede că premierul care va fi desemnat de Președintele Nicușor Dan în zilele următoare va rezista în fruntea Guvernului trei ani și jumătate.
„Toată lumea are o aşteptare foarte mare, că vine Ilie Bolojan. Dar PSD-ul, care este pe primul loc după alegerile de acum jumătate de an, spune că are nevoie de o perspectivă, că totuşi e primul partid şi de aici lucrurile s-au încurcat un pic: cine începe, ce perspectivă… Dar dacă nu ai un deziderat, nu ai curaj, atunci o să spună oamenii: „De ce i-am ales pe ăştia dacă nu vor, dacă nu au curaj?” şi oricum va fi rotativă. Scriem, nu scriem pe hârtie, eu cred că, în acest moment, dacă ne uităm la cifre din buget, la datoria publică, la ceea ce urmează să facem, va fi greu ca un premier să fie 3 ani şi jumătate în fruntea guvernului”, a declarat liderul UDMR la Digi24.
El a argumentat că oamenii aşteaptă un stat mai eficient, servicii mai bune şi a adăugat că „trebuie să punem statul la o cură de slăbire”.
„Dacă aceste chestiuni se văd de la prima zi, atunci poate că noul guvern va avea o viaţă mai lungă. Dacă nu, atunci vine rotativa naturală, fără să ai scris pe hârtie”, a conchis Kelemen Hunor.
Senatorul PNl Vasile Blaga a declarat, luni, despre negocierile pentru formarea guvernului, că trebuie să fii fraier ca a doua oară să faci o rocadă, referitor la scenariul vehiculat în spaţiul public. În plus, el a cerut partidelor să fie un pic mai serioase, arătând că acest fel de a da pe surse fel şi fel de ştiri nu face bine românilor, pentru că oricum sunt cu nervii întinşi la maximum.
Potrivit informațiilor Antena 3 CNN, Nicușor Dan a convenit, luni, cu liderii partidelor, ca miercuri să aibă loc consultările oficiale la Cotroceni pentru noul Guvern și tot miercuri, el să anunțe numele viitorului premier. Ilie Bolojan nu a mai refuzat funcția, însă ar fi precizat că are niște condiții în cazul în care va fi desemnat prim-ministru.