Dragoș Șeuleanu, jurnalist și manager care a marcat istoria Radioului public prin contribuții remarcabile atât în plan editorial, cât și strategic, a încetat din viață la vârsta de 63 de ani, a anunțat Societatea Română de Radiodifuziune.
Dragoș Șeuleanu și-a început cariera în radio la 29 ianuarie 1990, ca jurnalist în Redacția Emisiunilor pentru Tineret-Copii, în cadrul Departamentului Știință-Învățământ. A devenit rapid vocea și semnătura unor emisiuni care au avut un impact național semnificativ – „Tradiții și valori culturale pe pământ românesc” și „Cafeneaua oamenilor de afaceri”, impunându-se prin seriozitate și originalitate.
Parcursul său profesional în cadrul Radioului Public a fost unul ascendent și diversificat. A ocupat successive funcții de redactor-șef adjunct al Direcției Programe, director al Direcției Resurse Umane, apoi Secretar General al Societății Române de Radiodifuziune, Director General Executiv și, în final, Președinte Director General al SRR între anii 2001-2005.
În calitatea sa de conducător al instituției, Șeuleanu a promovat modelul de „etalonare informațional-culturală” și a consolidat legăturile internaționale ale Radioului Public, reprezentând România în cadrul EBU și altor organisme de prestigiu din domeniu.
Printre realizările sale se numără inițierea Târgului de Carte Gaudeamus, fiind unul dintre pionieri ai acestui important eveniment cultural. A derulat, de asemenea, un amplu proces de modernizare tehnologică și informatizare a Radioului public, adaptând instituția la provocările erei digitale.
Recunoaștere oficială și activitate în diverse domenii
Absolvent al Academiei de Studii Economice din București, cu EMBA și doctor în Științe Economice și Afaceri Internaționale, Dragoș Șeuleanu a fost decorat în anul 2003, la împlinirea a 75 de ani de la înființarea Societății Române de Radiodifuziune, cu Ordinul Național Serviciul Credincios. Această distincție a reprezentat o recunoaștere oficială a contribuției sale la modernizarea instituției și la promovarea valorilor jurnalismului public.
După perioada petrecută la conducerea Radioului Public, Șeuleanu a fost ales vicepreședinte al Clubului Român de Presă și a ocupat funcțiile de vicepreședinte și ulterior președinte interimar al Camerei de Comerț și Industrie a României.
În ultimii ani ai carierei sale, a lucrat în domeniul comunicării publice la ELI-NP (Laserul de la Măgurele), contribuind la promovarea unuia dintre cele mai importante proiecte științifice ale României.