Știri

Anunț neașteptat după afișarea notelor la BAC. Este o surpriză totală în România

Rezultate Bac 2025. Edu.ro a afișat notele anonimizat, rata de promovabilitate de 74,3%. Elevii îşi pot vizualiza lucrările înainte de contestaţii

Rezultatele la probele scrise din cadrul primei sesiuni a examenului național de Bacalaureat au fost afișate vineri, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educației și Cercetării.
Rezultate Bac 2025 au fost afişate AICI. Potrivit datelor înregistrate în aplicația de examen, rata cumulată de promovare (toate promoțiile) înainte de contestații este de 74,3% (76,4% – în prima sesiune a anului trecut). Astfel, au promovat, în total, 77.805 candidați (73.859 de candidați din promoția curentă, respectiv 3.946 din promoțiile anterioare) din numărul celor 104.675 de candidați prezenți.

Pentru promoția curentă, rata de succes este de 79,9% (81,5%: iunie – iulie 2024), în timp ce pentru promoțiile din anii trecuți, procentul se situează la 32,1% (31,9%: iunie – iulie 2024).

Anunț neașteptat după afișarea notelor la BAC. Este o surpriză totală în România

Pentru prima dată, candidații au avut posibilitatea de a vizualiza lucrările imediat după afișarea rezultatelor inițiale – pe 20 iunie, între orele 14:00–17:00

Apoi, între 23–24 iunie, s-a putut depune contestații, iar rezultatele finale au fost publicate pe 30 iunie 2025

Cei care vor dori să depună contestații pot să vizualizeze lucrările în intervalul orar 14:00 – 18:00, dar și în zilele de 23 și 24 iunie.

24 de candidați au încheiat probele scrise cu media 10 (dintre aceștia, un candidat a susținut probele în sesiunea specială a examenului). Cei mai mulți candidați (13.598 – toate promoțiile) au obținut medii situate pe segmentul 9 – 9.49.

3.281 de candidați nu s-au prezentat, iar 64 de candidați au fost eliminați

Numărul notelor de 10 pe probe/discipline de examen:

Limba și literatura română: 220;
Limba și literatura maternă: 24;
Proba obligatorie a profilului: 3.700 (Matematică: 2.551 + Istorie: 1.149);
Proba la alegere a profilului și a specializării: 3.221 (cele mai multe note de 10 au fost obținute la disciplina logică și argumentare : 914).

Candidații pot solicita vizualizarea lucrării/ lucrărilor proprii după afișarea rezultatelor inițiale, în conformitate cu prevederile procedurii stabilite de către Comisia Națională de Bacalaureat.

05
Cristiana Furtuna
Experiență de 10 în presa din România. Reporter și redactor la o televiziune locală din Galați, iar după ce a descoperit presa online, a ocupat mai multe poziții la publicații online: redactor, social media manager, editor coordonator.

    Comments are closed.