Administrație și Politică

Cele trei „direcții” anunțate de Ilie Bolojan după ce a fost desemnat premier. Decizie radicală în guvern în acest weekend

Ilie Bolojan, premierul desemnat de Nicușor Dan, a spus că va continua să aibă discuții chiar de azi cu partidele care negociază formarea Guvernului – PSD, PNL, USR, UDMR și Minorități. El a vorbit despre trei „direcții” pe care le va urmări în mandatul său.

În discursul susținut vineri Cotroceni, alături de președinte, Ilie Bolojan a spus că este conștient că desemnarea sa pentru funcția de prim-ministru este o „mare responsabilitate”:

„Sunt conştient de marea responsabilitate pe care mi-o asum datorită situaţiei dificile în care se găseşte ţara noastră ca efect al crizei bugetare îndelungate. Începând din această după-amiază, voi continua discuţiile cu partidele politice pentru asigurarea unei majorităţi parlamentare, pentru definitivarea Guvernului şi a programului de guvernare”.

El a spus că în acțiunile sale va urmări trei direcții:

„să punem ordine în finanțele țării”.
„să lucrăm pentru o bună guvernare care să creeze condiții de dezvoltare în România”.
„să arătăm respectul cuvenit românilor”.
„Știu că nu va fi o întreprindere uşoară, dar am convingerea că împreună cu preşedintele României, cu oamenii responsabili din partidele politice, bazându-ne pe cetăţenii ţării noastre, putem trece de această situaţie dificilă şi repune România pe un drum bun”, a mai spus premierul desemnat.

Guvernul Bolojan a intrat pe ultima sută de metri înainte de aprobare, liderii politici urmând să stabilească în acest weekend componenţa lui.

Conform informaţiilor vehiculate, guvernul Bolojan va avea 3 vicepremieri: Marian Neacşu, PSD; Tanczos Barna, UDMR – fostul ministru de Finanţe; Ionuţ Moşteanu, USR;

PSD va merge în noul guvern cu Radu Marinescu la Justiţie, Ciprian Şerban la Transporturi, Florin Manole la Ministerul Muncii, Bogdan Ivan la Energie. Mai sunt discuţii legate de Sănătate, unde se luptă Alexandru Rogobete şi Carmen Orban; şi la Agricultură, unde lupta se dă între Florin Barbu şi Sorin Moise.

PNL vine în noul guvern cu Alexandru Nazare la ministerul de Finanţe, Cătălin Predoiu la ministerul de Interne sau preşedintele Senatului, Daniel David la Educaţie, Marcel Boloş, Sebastian Burduja sau Mihai Jurca la ministerul Fondurilor Europene.

USR vine cu Oana Ţoiu ministru de Externe, Ionuţ Moşteanu la Apărare, Radu Miruţă la Economie şi Diana Buzoianu la ministerul Mediului.

UDMR a primit Dezvoltarea pentru Cseke Attila, actualul ministru şi Demeter András István la ministerul Culturii.

Sorin Grindeanu, liderul PSD, va deveni preşedintele Camerei Deputaţilor, a treia poziţie în stat, iar pentru poziţia de preşedinte a Senatului se luptă Mircea Abrudean sau Cătălin Predoiu de la PNL.

În acest weekend, partidele care formează noul guvern ar trebui să primească aprobările formale pentru cei care vor prelua funcţia de ministru.

Tot în acest weekend se vor discuta măsurile fiscale.

Guvernul Bolojan a primis de la Comisia Europeană un răgaz până pe 15 octombrie pentru a aproba şi a implementa măsurile fiscale, care înseamnă o creştere a veniturilor de 1,7% din PIB şi o reducere a cheltuielilor cu 0,5% din PIB.

Anul trecut, România a avut un deficit bugetar de 9,3% din PIB, care trebuie corectat anul acesta la 7% din PIB.

Dacă nu se întâmplă nimic în weekend, iar liderii politici ajung la o înţelegere, guvernul Bolojan ar urma să fie audiat luni în Parlament, iar marţi dimineaţă să primească votul de investitură şi aprobarea formală a preşedintelui Nicuşor Dan, care după aceea, trebuie să plece la Haga, la reuniunea NATO.

Guvernul Bolojan trebuie neapărat să adopte acest pachet fiscal, care prin măsurile de reducere de cheltuieli şi creşteri de taxe, să fie suficient de credibil şi să poată să fie implementat astfel încât Comisia Europeană să îl aprobe şi să nu întrerupă fondurile europene.

03
Cristiana Furtuna
Experiență de 10 în presa din România. Reporter și redactor la o televiziune locală din Galați, iar după ce a descoperit presa online, a ocupat mai multe poziții la publicații online: redactor, social media manager, editor coordonator.

    Comments are closed.