Știri

Anunț pentru 2,5 milioane de pensionari. Este vorba de pensiile din iulie

Luna iulie aduce vești bune pentru aproximativ 2.500.000 de pensionari, care își vor primi pensiile mai devreme decât de obicei. Este o măsură binevenită, mai ales în contextul în care mulți dintre aceștia așteaptă cu speranță și aplicarea micii recalculări.

Conform estimărilor Newsweek, circa 460.000 de pensionari ar putea beneficia de sume suplimentare în luna iulie, însă acest lucru nu este încă sigur. Este vorba despre cei care se încadrează în procesul de „mică recalculare” a pensiilor.

Cine primește pensia mai devreme

Potrivit noilor informații, pensionarii care primesc pensiile prin Poșta Română le vor încasa începând cu 1 iulie. Cei care folosesc carduri bancare vor avea acces la bani mai devreme, pe data de 11 iulie. Această devansare este justificată de faptul că ziua de 12 iulie cade într-o zi de sâmbătă, iar autoritățile au luat măsuri pentru a evita întârzierile în plată.

În mod obișnuit, pensiile se distribuie în primele zile ale lunii prin poștă, iar pe card sunt virate între 12 și 13 ale lunii. În iulie, regula rămâne aceeași, dar cu această ajustare menită să asigure promptitudinea plăților.

Mică recalculare: cine primește bani în plus
Procesul de mică recalculare a pensiilor ar trebui să înceapă tot în luna iulie, conform anunțurilor făcute anterior de autorități. Pensionarii care au depus la casele teritoriale de pensii documente ce atestă veniturile nepermanente vor primi sume suplimentare cuprinse între câteva zeci de lei și până la 500 de lei.

Totuși, nu este clar dacă aceste majorări vor fi efectiv incluse în pensiile din iulie sau dacă vor fi emise doar adeverințele care atestă noul cuantum. Dacă se aplică cea de-a doua variantă, plățile ajustate vor fi efectuate în următoarea tranșă.

Pentru ca pensia să fie recalculată în baza veniturilor suplimentare, pensionarii trebuie să aducă documente care să ateste:

– retribuția în acord, cu bucata, în regie sau după timp;

– premiile anuale sau pentru realizări deosebite;

– recompensele acordate în mod limitat în anumite sectoare;

– al 13-lea salariu;

– retribuția pentru ore suplimentare;

– sporurile pentru personalul didactic implicat în activități de practică pedagogică și perfecționare.

Biletele de tratament, singurul beneficiu garantat
În prezent, singurul beneficiu garantat pentru pensionari rămân biletele de tratament balnear, alocate în fiecare lună în număr limitat. Pentru a beneficia de acestea, pensionarii trebuie să achite o contribuție individuală de 50% din cuantumul brut al pensiei. În cazul celor care au și calitatea de asigurat, se ia în calcul și câștigul brut salarial care a constituit baza pentru contribuțiile sociale.

Un sejur de 16 zile într-o stațiune balneară, care include cazare, masă și 12 zile de tratament, are un cost estimativ de 3.000 de lei. Pensionarii plătesc doar 50% din pensie, adică aproximativ 1.300 de lei, în cazul unei pensii medii de 2.700 lei. Astfel, economia făcută poate ajunge la 1.700 lei.

În țară există în jur de 40 de locații unde se pot face astfel de tratamente. Pentru detalii, fiecare pensionar trebuie să se adreseze casei de pensii de care aparține.

02
Vlad Patrik
Vlad Patrik este un tânăr jurnalist cu 10 ani experiență în presa online. S-a alăturat echipei fresh24.ro în luna aprilie 2025

    Comments are closed.