Știri

Iran atacat baza militară SUA. Reacția furibundă luată de America

Două zboruri din București au fost redirecționate din cauza bombardamentelor iraniene asupra bazei militare americane din Qatar

Oficialii din Qatar au anunțat că baza aeriană al-Udeid, condusă de SUA, din Doha, Qatar, a fost ținta unor bombardamente ale armatei iraniene. În urma acestora, autoritățile qatareze au transmis că își rezervă dreptul de a răspunde atacului. Consecințele se resimt și la București.

Update. Zboruri din București, forțate să schimbe ruta din cauza bombardamentelor din Qatar

Din cauza atacului iranian asupra bazei militare americane din Quatar, două zboruri plecate din București au fost obligate să își schimbe ruta. Potrivit Boarding Pass, un zbor București – Qatar și unul București – Dubai au fost redirecționate.

„Din cauza conflictului militar din Orientul Mijlociu din seara zilei de luni, 23 iunie 2025, zborul Qatar Airways QR222 București – Doha (Qatar) a aterizat pe aeroportul din Jeddah (Arabia Saudită), iar zborul flyDubai FZ1798 București – Dubai (EAU) a aterizat pe aeroportul din Hail (Arabia Saudită). Cel mai probabil, avioanele celor două companii aeriene vor realimenta, iar apoi vor decola în cursul nopții spre aeroporturile din Doha (Qatar), respectiv Dubai (Emiratele Arabe Unite)”, a transmis publicația specializată pe știri din domeniul aviației.

Majed al-Ansari, purtătorul de cuvânt al Ministerului Afacerilor Externe din Qatar, a scris pe X: „Considerăm aceasta o încălcare flagrantă a suveranității statului Qatar, a spațiului său aerian, a dreptului internațional și a cartei Națiunilor Unite”. El a mai menționat că au fost luate toate măsurile de siguranță și că nimeni nu a fost rănit.

În urma atacului, președintele francez Emmanuel Macron a transmis un mesaj de susținere pentru Qatar.

„Îmi exprim solidaritatea Franței cu Qatarul, care a fost atacat de Iran pe teritoriul său. Sunt în strânsă legătură cu autoritățile țării și cu partenerii noștri din regiune. Fac apel la toate părțile să dea dovadă de cea mai mare reținere. Să dezescaladeze și să revină la masa negocierilor. Această spirală a haosului trebuie să se încheie”, a fost mesajul lui Macron de pe X.

UPDATE, ora 21.33: Un nou anunț din partea iranienilor

Conform Reuters, care citează oficiali americani, baza SUA din Qatar nu a fost atinsă de vreo rachetă. Între timp, iranienii au anunțat că vor continua represaliile, ca răspuns la atacul inițial al americanilor, mai transmite sursa citată.

Update ora 21.05: Reacția SUA după atacuri
Teheranul a anunțat SUA și Qatarul despre atacuri, pe canale diplomatice, cu câteva ore înainte de lansarea rachetelor. Între timp, Casa Albă și Departamentul de Apărare al SUA s-au reunit în ședință pentru a monitoriza situația. Atacul a venit înainte ca Donald Trump să se întâlnească cu oficialii care se ocupă de bombardarea facilităților nucleare din Iran. Președintele SUA urma să meargă apoi la summitul NATO din Haga. Momentan, șeful statului american nu a făcut declarații. Oficiali ai Statelor Unite au declarat pentru Reuters că atacul nu a făcut victime în rândul americanilor staționați la bază.

De asemenea, baza aeriană americană Ain al-Asad din Irak şi-a activat sistemul de apărare aeriană din cauza îngrijorării legate de un potenţial atac, au declarat surse militare pentru Reuters.

Armata iraniană a atacat o bază americană din Qatar
În după-amiaza zilei de luni, 23 iunie, a existat un atac asupra bazei americane al-Udeid din Qatar. Martorii susțin că au auzit mai multe explozii puternice, conform Reuters.

Iranul a confirmat incidentul și a declarat că a atacat forțele americane staţionate la baza aeriană Al-Udeid din Qatar. Anunţul a fost făcut la televiziunea de stat în timp ce se auzea muzică militară, cu o explicaţie scrisă pe ecran care vorbea despre „un răspuns puternic şi de succes al forţelor armate ale Iranului la agresiunea Americii”, relatează The Guardian.

De asemenea, oficialii iranieni au declarat că acest atac cu rachete a fost similar cu cel în care SUA a bombardat siturile nucleare. Tot ei susțin că baza este în afara zonelor populate, astfel că nu au fost implicați civili.

Între timp, Qatarul a condamnat aceste bombardamente lansate asupra bazei aeriene Al-Ueid. Purtătorul de cuvânt al Ministerului Afacerilor Externe, Majet Al Ansari, susține că „își rezervă dreptul de a răspunde direct”.

„Qatarul își rezervă dreptul de a răspunde direct, într-un mod echivalent cu natura și amploarea acestei agresiuni obraznice, în conformitate cu dreptul internațional”, a spus el.

De asemenea, Majet Al Ansari a menționat că „apărarea aeriană a Qatarului a dejucat cu succes atacul și a interceptat rachetele iraniene” și că nu au existat victime în atac, conform sursei menționate.

În același timp, ministrul afacerilor externe din Qatar a punctat faptul că a făcut avertizări cu privire la pericolele escaladării războiului din Orientul Mijlociu și a cerut „încetarea imediată a tuturor acțiunilor militare și o revenire serioasă la masa negocierilor și la dialog”.

Atacul a avut loc la scurt timp după ce un diplomat occidental a declarat pentru Reuters că există o ameninţare credibilă la adresa bazei militare americane din statul din Golf, în urma loviturilor aeriene americane asupra Iranului.

A fost închis spațiul aerian din Qatar
În urma bombardamentelor lansate de armata iraniană, spațiul aerian a fost închis. Asfel, au fost afectate zborurile din Qatar, Bahrain și cele din Emiratele Arabe Unite, conform Boarding Pass.

Avioanele care ar fi trebuit să aterizeze pe aeroporturile din Emiratele Arabe Unite au fost nevoite să aștepte în aer pentru informații suplimentare. Ulterior, acestea au fost redirecționate spre alte aeroporturi din regiune.

Între timp, zborul flyDubai FZ1798 București – Dubai (EAU) a intrat în zonă de așteptare la nord de Riad (Arabia Saudită), unde probabil va ateriza, conform sursei citate.

De asemenea, Kuweitul a anunțat că și-a închis spațiul american, din motive de siguranță. În același timp, comăania aeriană Egypt Air și-a suspendat toate zborurile spre această regiune. Bahrain a luat, de asemenea, decizia de a închide temporar spațiul aerian.

06
Vlad Patrik
Vlad Patrik este un tânăr jurnalist cu 10 ani experiență în presa online. S-a alăturat echipei fresh24.ro în luna aprilie 2025

    Comments are closed.