Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a declarat sâmbătă, la Antena 3 CNN, că ideea de „taxă pe boală” a fost discutată la începutul negocierilor pentru programul de guvernare, dar Ministerul Sănătății a cerut ferm excluderea acestei măsuri pentru pacienții cu afecțiuni grave, precum cei bolnavi de cancer, cei cu boli cronice, AVC, infarct sau femeile însărcinate.
„Eu nu i-aș spune o taxă pe boală, pentru că nimeni nu va taxa boala sau nimeni nu va taxa suplimentar pacienții. Era în discuție la un moment dat, la începutul negocierilor când s-a format programul de guvernare, aplicarea unor impozite CASS pentru asigurările de sănătate, pe venitul rezultat în urma indemnizațiilor medicale”, a declarat ministrul Sănătății, la Antena 3 CNN.
El a precizat că Ministerul Sănătății nu are atribuții în ceea ce privește fiscalitatea, dar că poziția sa a fost clară: excluderea taxării pentru pacienții care se confruntă cu afecțiuni grave, cum sunt bolile cronice, cancerul, AVC sau infarctul.
„Vreau să clarific un lucru: eu sunt ministrul Sănătății, nu al Finanțelor.
La Ministerul Sănătății nu ne ocupăm cu taxarea sau cu impozitarea. Până la urmă, registrul și mecanismele de impozitare nu se fac de către Ministerul Sănătății, iar noi am militat pentru excluderea acestor taxe pentru pacienții care oricum trăiesc adevărate drame și aici vorbim de bolile cronice, de cancer, de gravide, AVC, infarct etc.
În momentul de față, discuțiile continuă, încă nu există forma finală a programului fiscal, însă din discuțiile avute până acum atât cu ministrul Finanțelor, cât și cu echipa tehnică de la CNAS, nu se va aplica o taxare suplimentară a indemnizației concediului medical pentru categoriile de pacienți de care am menționat”, a mai declarat Alexandru Rogobete.
Alexandru Rogobete: „Sunt câteva milioane de pacienți în această situație”
Ministrul a precizat că există aproximativ 600.000 de pacienți oncologici, iar alături de alte categorii aflate în concedii medicale – precum bolnavii cronici, gravidele sau persoanele cu afecțiuni grave – numărul total al celor care ar fi fost afectați de o astfel de măsură ajunge la câteva milioane.
„Sunt câteva milioane de pacienți în această situație, doar în jur de 600.000 de mii sunt pacienții oncologici, la care se adaugă o altă categorie importantă de persoane. Anul trecut, au fost acordate de 3,5 milioane de concedii medicale”, a mai adăugat ministrul Sănătății.
Va exista un top 10 medici care dau concediile medicale
Acesta a mai declarat, în legătură cu controalele despre care s-a discutat în ultimele zile, că, într-o primă etapă, autoritățile vor face o analiză informatică pentru a identifica medicii care au eliberat cele mai multe astfel de acte în 2024.
„Ordinul de ministru pentru demararea controlului a fost semnat zilele acestea. În prima fază se va face o anchetă informatică în sistemul informatic al Casei, o analiză a datelor, a cifrelor și pentru a putea obține un top zece medici prescriptori”, a mai adăugat acesta.
Potrivit ministrului, datele furnizate de CNAS arată o creștere neobișnuită a numărului de concedii medicale exact în perioadele cu zile libere, cum au fost cele din jurul datelor de 1 mai, 1 iunie sau alte sărbători legale.
„Însă, ce m-a uimit pe mine și mi-a pus un mare semn de întrebare a fost atunci când am solicitat Casei Naționale de Asigurări de Sănătate să ne transmită numărul de concedii medicale din anul 2024 și ați văzut cu toții acel grafic pe care Ministerul Sănătății l-a publicat, s-a observat o creștere, din punctul meu de vedere, nejustificată, ușor aberantă, exact înainte de zilele libere 1 mai, 1 iunie, sărbătorile legale, acele zile când se realizează acele punți între zilele libere pentru prelungirea concediilor și am dispus, prin control, verificarea acelor situații într-o primă etapă”, spune acesta.
Ministrul Sănății spune că nu se pune problema interzicerii concediilor medicale și că măsura vizează strict cazurile în care actele medicale nu sunt justificate.
„Nu cred că este un scandal al concediilor medicale neapărat, pentru că în toată această perioadă eu am discutat cu profesioniștii din Sănătate, cu colegii mei, cu medicii, am discutat cu sindicate, cu reprezentanți ai asociațiilor profesionale, toți știu, cu toții știm de această situație, iar mesajul nostru este de a limita pe cât se poate eliberarea de concedii medicale atunci când ele nu sunt justificate.
Și aici nu discut despre concediile medicale pentru oncologie, pentru AVC sau pentru alte afecțiuni grave pentru urgențe medico-chirurgicale, ci pe acel cod de diagnostic 01, unde intră așa-numita boală obișnuită: dureri de tot felul, stări de depresie, și așa mai departe. Adică o listă de patologie unde este foarte greu de verificat dacă au existat sau dacă nu au existat, pe de o parte, și pe de altă parte, o listă de boli unde poți elibera foarte ușor un concediu medical, tocmai pentru că nu poți fi verificat neapărat. Statistica și acel grafic cred că ne pune tuturor un semn de întrebare.
Nimeni nu a interzis sau nu va interzice vreodată concediile medicale, însă eu vreau, și cred că cu toții vrem asta, o explicație foarte clară de ce numărul de concedii medicale crește exact în aceste zile libere”