Știri

Răsturnare de situație. Ilie Bolojan a modificat chiar acum pachetul de măsuri de austeritate, la asta nu se aștepta nimeni

Pachetul cu controversatele măsuri fiscale de austeritate, adoptat vineri de Guvern, a suferit unele modificări, potrivit surselor Antena 3 CNN.

Modificările îi vizează în primul rând pe românii care rămân neasigurați la sănătate de luna viitoare, adică 3,3 milioane de români. În varianta inițială, aceștia ar fi trebuit să plătească către stat 2.400 lei, cu aproximație, în două tranșe egale. Guvernanții au revenit asupra acestei decizii și vor permite ca prima tranșă să fie de 25% și următoarea tranșă să fie în valoare de 75% din acești 2.400 lei.

Sunt, de asemenea, modificări și în privința taxării băncilor. Există o modificare pentru băncile mici, care a fost cerută de sistemul bancar pentru a nu le bloca activitatea.

Potrivit acelorași surse, Comisia Europeană își dorește ca HoReCa să treacă la un TVA de 21% cel târziu de la 1 ianuarie 2026. Asta pentru că, faptul că TVA a rămas la 11% în industria HoReCa a făcut ca statul român să piardă 2 miliarde de lei, spun sursele noastre.

De asemenea, ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, i-a cerut ministrului Justiției, Radu Marinescu, ca juriștii să vină sprijinul Finanțelor și să-i ajute să facă acest pachet de măsuri, astfel încât el să nu poate să fie contestat, să nu pice la Curtea Constituțională.

Există un al doilea pachet de măsuri pe care îl pregătește Guvernul și aici banii din taxare pe care vrea să-i încaseze statul se ridică la aproape 6 miliarde de lei:

– Din taxarea proprietăților vor să obțină 2,5 miliarde de lei. Ar urma să se dubleze taxele pe proprietate, dacă nu se poate face raportarea la valoarea de piață vor fi modificate grilele

– o taxare pentru mașini, care ar trebui să aducă 3,5 miliarde de lei în plus la buget. Îi vizează pe transportatori, dar și pe șoferi, persoane fizice. Și aici o să vedem un calcul care ține cont de capacitatea cilindrică, la care se adaugă și o taxă de poluare.

Ce prevede proiectul de lege adoptat astăzi de Guvern

„Proiectul de lege reglementează unele măsuri fiscal-bugetare pentru stabilizarea finanţelor publice, prin limitarea cheltuielilor permanente, pe de o parte, şi, pe de altă parte, prin creşterea veniturilor, astfel încât să se poată susţine, din fonduri publice, finanţarea tuturor categoriilor de servicii publice destinate cetăţenilor”, a transmis, într-un comunicat de presă, Guvernul.

Prin acest pachet de măsuri se urmăreşte atingerea următoarelor obiective:

– Reducerea ţintei de deficit bugetar de la 9,3% şi realinierea pe traiectoria de ajustare, în vederea respectării angajamentelor asumate în Planul Fiscal Bugetar pe 7 ani

– Recâştigarea încrederii investitorilor şi evitarea retrogradării din perspectiva ratingului de ţară

– Evitarea suspendării fondurilor europene şi continuarea implementării proiectelor de infrastructură şi de dezvoltare

– Realizarea reformei fiscale în vederea evaluării pozitive de către Comisia Europeană şi posibilitatea încasării banilor din Cererea de Plată numărul 4, suma reprezentând cel mai important aport la bugetul de stat, proiecţia prevăzută fiind de 2.680 miliarde de Euro brut, respectiv 0.7% din PIB.

Pachetul de măsuri fiscal-bugetare cuprinde două componente:

– Măsuri pentru creşterea veniturilor, cu un impact bugetar suplimentar estimat de 9,5 miliarde lei în 2025 (0,5% din PIB) şi 35 miliarde lei în 2026 (1,71% din PIB)

– Măsuri pentru reducerea cheltuielilor bugetare şi neintrarea în vigoare a unor cheltuieli suplimentare – guvernul estimează, în urma acestor măsuri, reducerea cheltuielilor bugetare cu 1,25 mld lei în 2025 (0,06%), respectiv 57,3 miliarde lei în 2026 (2,82 % din PIB)

Proiectul de lege va fi transmis Parlamentului pentru începerea procedurii de angajare a răspunderii Guvernului în faţa Camerei Deputaţilor şi a Senatului, potrivit articolului 114 din Constituţia României.

04
Vlad Patrik
Vlad Patrik este un tânăr jurnalist cu 10 ani experiență în presa online. S-a alăturat echipei fresh24.ro în luna aprilie 2025

    Comments are closed.