Mama Andei Maria Gyurcă, femeia din Miheşu de Câmpie ucisă și incendiată în propria casă de fostul iubit, a povestit, în exclusivitate pentru Antena 3 CNN cum a plănuit Emil Gânj crima odioasă și cine l-a ajutat în tot timpul în care a fugit de autorități.
Mama tinerei a fost martoră la momentul atacului.
„Avea benzină la el. Și înainte cu 2 zile mi-a spus o rudă mai apropiată că l-a văzut pe un șogor de-al lui (n.r. cumnat, rudă), că s-a dus la Șeulia de Câmpie și a cumpărat de acolo benzină. A avut (n.r. complici) rude foarte apropiate, prieteni. Nu mai pot să cred în nimeni, dacă a sărit gardul de la o vecină mi se pare oribil, pentru că a avut un plan foarte bine pus la cale. Nu știu de unde avea el banii.
Rudele și surorile îl întrețin, care veneau aici tot timpul, la casa lui, făceau curat, veneau cu valize, veneau cu fel și fel de genți mari, veneau și cu mobilă, cu fotoliu. Deci tot timpul, ba venea un cumnat, ba venea o soră, ba venea cealaltă, deci tot timpul făceau curat, măturau 5 minute, băgau bagajele în casă și plecau.
Am spus la poliție de nenumărate ori, dar din păcate mi-au spus „are dreptul să vină, că e casa părintească”. Da, domnule, are dreptul să vină, dar verificați ce aduc în valizele alea, că mi se pare ceva suspect.
Este la ceva rude, undeva ținut în casă, într-un beci undeva, că altfel dacă ar fi afară cu siguranță l-ar găsi (n.r. poliția)”
Antena 3 CNN a obţinut în exclusivitate o fotografie recentă cu Emil Gânj, criminalul fugar căutat de poliţie de zece zile. Este o poză găsită în telefonul tinerei, pe care se pare ca asasinul i-ar fi trimis-o victimei pe rețelele de socializare, în timp ce era căutat de anchetatori pentru răpire.
Anchetatorii au făcut noapte trecută percheziţii în apropiere de Bistriţa. Au revenit în zona în care în urmă cu 3 zile un căruțaș anunța că a fost abordat de criminal care i-a cerut mâncare, lângă o benzinărie din apropierea localității Crainimăț. Un apel la 112 a raportat din nou prezența lui Emil Gânj în zonă.