Ministrul de Externe al României, Oana Ţoiu, s-a întâlnit joi, la Kiev, cu Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski. „Colaborarea în domeniul militar și economic sunt în interesul industriei românești și a cetățenilor români”, a scris Oana Ţoiu pe Facebook, după întâlnire.
„Ucraina luptă cu curaj și pentru securitatea și libertatea României și a întregii Europe.
Este un război pe care Ucraina nu și l-a dorit, dar în care astăzi luptă cu determinare în numele valorilor în care și România crede – libertate, suveranitate și independență. Atâta timp cât Ucraina rezistă și securitatea noastră este mai bine protejată.
Dezvoltăm împreună un parteneriat strategic pentru pace și prosperitate.
Este în interesul direct al României ca aceasta să fie o pace justă și durabilă care să asigure independența, integritatea și parcursul european al Ucrainei, precum și stabilitatea și siguranța regiunii noastre.
Am discutat cu Președintele Zelenski despre felul în care România și Ucraina pot să adâncească nivelul de cooperare în beneficiul și pentru prosperitatea ambelor țări. Colaborarea în domeniul militar și economic sunt în interesul industriei românești și a cetățenilor români.
De asemenea, am vorbit despre parcursul european al Ucrainei și al Republicii Moldova și despre faptul că România este un partener pentru cele două țări, astfel încât să fim cu toții mai puternici și mai prosperi într-o Europă unită”, a transmis Oana Ţoiu pe Facebook, după întâlnire.
Şi Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a transmis un mesaj pe Instagram, spunând că „există propuneri concrete privind consolidarea legăturilor și a securității în regiunea Mării Negre”.
„M-am întâlnit cu ministrul de externe al României, Oana-Silvia Țoiu. Aceasta este prima ei vizită în Ucraina de la preluarea funcției și un semn important de sprijin pentru poporul nostru.
I-am mulțumit pentru asistența constantă acordată de România – militară, politică, logistică și, bineînțeles, pentru consolidarea semnificativă a apărării noastre aeriene. Atacurile rusești reprezintă o amenințare pentru întreaga regiune, iar decizia parlamentului român de a doborî dronele care intră în spațiul aerian românesc este pe deplin justificată. Am discutat despre ce putem face împreună pentru a ne proteja comunitățile de atacurile aeriene.
Am vorbit, de asemenea, despre situația securității, diplomație, instruirea militarilor ucraineni în România și proiecte comune în domeniul infrastructurii și energiei. Există propuneri concrete privind consolidarea legăturilor și a securității în regiunea Mării Negre”, a scris Zelenski pe Instagram.
Aceasta a fost prima vizită bilaterală a unui ministru de externe român de la începutul războiului ruso-ucrainean. Șefa diplomației române a vizitat spitalul de copii Okhmatdyt din Kiev, la un an după ce a acesta a fost bombardat de forțele invadatorilor ruși. Ea a mers și la un spital oncologic pentru copii.
După Kiev, șefa diplomației române anunță că se va opri la Cernăuți, în Bucovina de Nord, o regiune cu o importantă comunitate de români.