Gafă a președintelui Donald Trump, făcută luni, în timpul unei conferințe de presă la Casa Albă. Președintele SUA anunța decizia de a desfășura Garda Națională pe străzile capitalei Washington DC, moment în care a avut o scurtă referire la întâlnirea pe care urmează să o aibă la finalul acestei săptămâni cu președintele Rusiei, Vladimir Putin. Trump a spus, însă, că aceasta va fi în Rusia, în timp ce summitul este planificat a avea loc în Alaska.
„Îl voi întâlni pe Putin, merg în Rusia, vineri. Nu îmi place să fiu aici să vă vorbesc despre cât de nesigură și murdară este aceasta Capitală care cândva era înfloritoare”, a declarat Trump, în fața reporterilor.
Alaska, statul american care urmează să găzduiască vineri un summit istoric între Donald Trump și Vladimir Putin, a fost sub control rusesc înainte de a fi vândută Statelor Unite în secolul al XIX-lea.
În 1867, Moscova a vândut teritoriul Washingtonului pentru 7,2 milioane de dolari, o achiziție criticată la acea vreme. Alaska, însă, nu a devenit un stat american cu drepturi depline decât în 1959.
În strâmtoarea Bering, două insule din arhipelagul Diomede aduc față în față Rusia și SUA. Marele Diomede, la vest, este rusească; mica Diomede, locuită de câteva zeci de oameni, este americană. Cele două insule sunt separate de mai puțin de 4 kilometri.
Citește și Cum a ajuns Alaska să fie cumpărată de la ruși pe 7 milioane de dolari. Istoria statului în care se va decide, vineri, soarta Ucrainei