Vlad Pascu află luni câți ani va petrece în spatele gratiilor pentru tragedia de la 2 Mai. Curtea de Apel Constanța urmează să se pronunțe în apelul formulat în dosarul în care tânărul este acuzat de ucidere din culpă, vătămare corporală gravă din culpă, fugă de la locul faptei și conducere sub influența drogurilor. Prima instanță, de la Mangalia, l-a condamnat la 10 ani de închisoare. Atât Pascu, cât și rudele victimelor au contestat sentința, iar dosarul a ajuns la Curtea de Apel Constanța. Este posibil ca acest criminal să primească o pedeapsă sub 10 ani. Este incredibil unde s-a ajuns.
Decizia va fi definitivă și vine cu doar o zi înainte de a se împlini doi ani de la tragedie. În dimineața de 19 august 2023, un grup de tineri se întorcea din Vama Veche spre 2 Mai, unde erau cazați. Mergeau în șir indian, pe marginea drumului, într-o zonă fără trotuar, unde există doar o fâșie îngustă de pământ și iarbă. Grupul a fost lovit în plin de mașina condusă de Vlad Pascu, aflat sub influența drogurilor.
După impact, tânărul a părăsit locul accidentului, crezând, potrivit declarațiilor sale, că ar fi lovit o vacă. În realitate, a ucis doi tineri – o fată și un băiat – și a rănit alți trei. Pascu a fost prins câteva ore mai târziu și arestat.
Ancheta ulterioară a scos la iveală multiple nereguli, care, dacă ar fi fost evitate, ar fi putut împiedica tragedia. Cu o zi înainte, mașina implicată în accident – condusă atunci de tatăl lui Pascu – fusese oprită în trafic. Deși nu avea nici asigurare, nici ITP, polițiștii i-au permis totuși să plece.
Mai mult, cu doar două ore înainte de accident, Vlad Pascu a fost și el oprit de poliție. A fost testat pentru consum de alcool, rezultatul fiind zero, însă în mașină au fost găsite substanțe psihoactive. Cu toate acestea, agenții l-au lăsat din nou să plece.
După tragedie, conducerea IPJ Constanța a fost decapitată: șeful inspectoratului, dar și cel al Poliției Rutiere au fost demiși.