Povestea de iubire dintre o adolescentă din Buzău și un tânăr de 19 ani s-a încheiat tragic pe autostrada A1 București – Pitești. Georgiana, minora care a murit în brațele iubitului său, era de mai mult timp în atenția DGASPC, iar băiatul era cercetat penal pentru sex cu minori. Părinții fetei au făcut mărturii cutremurătoare, povestind drama prin care treceau și cât de mare era iubirea dintre cei doi, conform Antena 3 CNN.
Mărturia mamei Georgianei: „Ei nu pot trăi unul fără celălalt”
Mama adolescentei a vorbit cu durere în suflet despre relația fiicei sale. Aceasta a mărturisit că fata și băiatul erau extrem de atașați și le era teamă să nu fie despărțiți.
„Se iubeau foarte mult şi le era frică, pentru că au spus că ei nu pot trăi unul fără celălalt”, a declarat mama fetei pentru Antena 3 CNN.
Georgiana l-a cunoscut pe tânăr la începutul anului, prin intermediul rețelelor de socializare. În aprilie, adolescenta a fugit de acasă și s-a dus la locuința băiatului, unde cei doi au întreținut relații sexuale. În acel moment, cazul a ajuns în atenția DGASPC, iar autoritățile au deschis o anchetă.
„Ei erau împreună din aprilie, vorbeau demult pe Instagram”, a mai spus mama fetei.
Întrebată dacă a depus plângere atunci când fiica ei a fugit, femeia a explicat: „Da, noi, în luna aprilie, când ea a fugit de acasă, noi am sunat şi i-am spus: «Georgiana, trimite-ne locaţia să venim după tine». Băiatul n-a ştiut să ne dea locaţia şi ne-a dat o locaţie greşită”.
Ultimele cuvinte ale Georgianei pentru tatăl ei
Cu vocea tremurândă, tatăl fetei a povestit care au fost ultimele clipe petrecute cu fiica lui. Acesta a rememorat emoționat ultimele cuvinte ale Georgianei:
„M-a luat în braţe şi m-a pupat, mi-a zis: «Tati, să ai grijă de tine. Te iubesc». Ăsta a fost ultimul cuvânt al ei pe care mi l-a zis”.
Reacția tatălui băiatului: „Să lase copiii în pace, să stea împreună”
Tatăl tânărului de 19 ani a avut o reacție surprinzătoare, declarând că nu s-a opus relației dintre cei doi.
„Veneau mereu, veneau aproape pe fiecare zi (n.r.: angajaţi de la DGASPC). Doar că cei de la primărie nu veneau zilnic. (…). Tatăl lui a fost de acord, tatăl lui a spus: «Eu îi las împreună. Lăsăm împreună copiii. Poate veni cine o vrea, să lase copiii în pace, să stea împreună». Da, lor le era foarte frică. Le era foarte frică, pentru că ei se iubeau foarte mult, foarte mult şi au spus că ei nu pot trăi unul fără celălalt”, a mărturisit mama fetei.
Filmul tragediei de pe autostrada A1
Georgiana era monitorizată de Direcția pentru Protecția Copilului după fuga de acasă din primăvară. Autoritățile locale au încercat să intervină, însă relația dintre fată și tânărul de 19 ani a continuat, în ciuda avertismentelor.
„În urma acestei sesizări, am fost nevoiţi să facem monitorizare ca autoritate tutelară. Am mers săptămânal la acesta, am discutat cu părinţii şi cu fata. Le-am pus în vedere că relaţia trebuie să se încheie”, a declarat Daniel Badea, primarul comunei Crevedia Mare, județul Giurgiu.
Surse citate de Antena 3 CNN au precizat că, inițial, părinții fetei au acceptat relația, dar ulterior au apărut tensiuni și neînțelegeri, ceea ce ar fi dus la gestul extrem.




